Speranțe pentru aplanarea războiului comercial SUA-China. Cele două state au convenit să reînceapă negocierile. SUA ar renunța la noi tarife pentru exporturile chineze

Speranțe pentru aplanarea războiului comercial SUA-China. Cele două state au convenit să reînceapă negocierile. SUA ar renunța la noi tarife pentru exporturile chineze
scris 29 iun 2019

Statele Unite și China au agreat azi să reînceapă negocierile comerciale și ca americanii să nu perceapă noi tarife pentru exporturile chineze, a anunțat ministrul de externe al Chinei, relatează Reuters.

Discuțiile de la G20 în Japonia ridică speranțe pentru rezolvarea războiului comercial dintre cele două mari state, care în ultimul an și-au impus tarife de miliarde de dolari pentru exporturi. Măsurile au afectat piețele și creșterea economică globală, creând dificultăți în rutele globale de aprovizionare.

Urmărește-ne și pe Google News

Președintele american Donald Trump a declarat, sâmbătă, că a avut o întâlnire excelentă cu omologul său chinez Xi Jinping în cadul summitului liderilor G20 din Japonia. "Discuțiile au revenit pe cursul normal și vom vedea ce se întâmplă", a declarat Trump, citat de Reuters, după întrevederea cu președintele Xi Jinping, precizând că negocierile dintre cele două state continuă.

Xi Jinping i-ar fi spus lui Trump că speră că SUA pot trata corect companiile din China.

Acord comercial istoric între UE și statele sud-americane din blocul Mercosur, după 20 de ani de negocieri. Dispar taxe pentru mai multe produse CITEȘTE ȘI Acord comercial istoric între UE și statele sud-americane din blocul Mercosur, după 20 de ani de negocieri. Dispar taxe pentru mai multe produse

Trump a făcut o propune și pentru liderul nord-corean Kim Jong Un: să își dea mâna, în acest weekend, în Zona Demilitarizată (DMZ) dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud. Dacă întâlnirea se va produce, ar fi a treia în aproximativ un an.

“Dacă președintele Kim al Coreei de Nord vede acest mesaj, l-aș întâlni în DMZ pentru a-i strânge mâna și a-l Saluta (?)”, a scris președintele american pe Twitter.

Președintele american a declarat pentru presă că oferta de a-l întâlni pe Kim a fost spontană. “M-am gândit la asta în această dimineață. Doar am încercat, pentru că nu știu unde este el acum. Poate nu este în Coreea de Nord. Dacă este acolo, ne vom vedea două minute, atât este posibil, dar ar fi ok”, a spus președintele SUA, menționând că el și Kim se înțeleg foarte bine.

Trump se va deplasa astăzi în Coreea de Sud și duminică va pleca la Washington.

viewscnt
Afla mai multe despre
dpnald trump
xi jinping
razboi comercial
china
sua
negocieri
acord