Solicitanții de fonduri europene sunt invitați să testeze, în martie, sistemul online de depunere a proiectelor

Solicitanții de fonduri europene sunt invitați să testeze, în martie, sistemul online de depunere a proiectelor
scris 28 feb 2016

Guvernul invită, după o întârziere de peste patru luni, solicitanții de fonduri europene să testeze, în prima parte a lunii martie, sistemul online de depunere a proiectelor pentru exercițiul financiar 2014-2020. Invitația vine după ce premierul Cioloș a cerut urgentarea deschiderii acestei platforme online.

Ministerul Fondurilor Europene a anunțat că, în perioada 8 – 18 martie 2016, va fi disponibil pentru a fi testat de către public modulul ”Depunerea cererii de finanțare” al aplicației MySMIS 2014 versiunea 1.0., la adresa www.fonduri-ue.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Orice persoană juridică interesată de testarea aplicației IT trebuie să fie înregistrată în sistem de către reprezentantul legal sau un împuternicit al acestuia, obligatoriu prin utilizarea propriului certificat digital calificat pentru semnarea electronică a documentelor. Costurile aferente procurării certificatelor digitale calificate vor fi eligibile în cadrul proiectelor ce urmează a fi finanțate. 

Funcționarii Comisiei Europene avertizează că băncile ar putea suferi pierderi importante din cauza clauzelor abuzive CITEȘTE ȘI Funcționarii Comisiei Europene avertizează că băncile ar putea suferi pierderi importante din cauza clauzelor abuzive

Ministerul încurajează potențialii beneficiari să identifice și să sesizeze eventuale dificultăți în accesarea sau introducerea datelor aferente cererilor de finanțare, pentru a sprijini îmbunătățirea sistemului, dar avertizează totodată că apelurile deschise în sistem în perioada de testare vor conține prevederi ale ghidurilor ce pot suferi modificări în varianta finală.

Aplicația MySMIS2014 a fost dezvoltată de Ministerul Fondurilor Europene și Serviciul de Telecomunicații Speciale și va permite firmelor care vor fonduri europene să depună și să gestioneze proiectele, în relația cu autoritățile, exclusiv utilizând mediul online.

Promisă a fi funcțională încă de la 1 noiembrie anul trecut, aplicația a fost retestată de actuala conducere a Ministerului Fondurilor Europene, care dădea ca sigură implementarea platformei în luna ianuarie.

Premierul Cioloș a cerut, miercuri, ministrului Fondurilor Europene, Anca Răducu, să urgenteze implementarea sistemului de depunere online a proiectelor finanțate din fonduri europene.  

viewscnt
Afla mai multe despre
fonduri
proiecte
ue
aplicatie
online
mysmis
guvern