România, printre statele UE în care a scăzut numărul de angajați în primul trimestru din 2020

România, printre statele UE în care a scăzut numărul de angajați în primul trimestru din 2020
scris 9 iun 2020

Numărul angajaților a scăzut cu 0,2% în zona euro și cu 0,1% în Uniunea Europeană în primul trimestru din 2020, comparativ cu precedentele trei luni, arată datele publicate marți de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).

Este primul declin al numărului de angajați din trimestrul doi pentru zona euro și din primul trimestru din 2020 pentru Uniunea Europeană, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News

În primele trei luni din acest an, cel mai semnificativ avans al numărului de angajați s-a înregistrat în Lituania (1,6%), Malta (1,3%) și Croația (1%), scăderi fiind în Spania (minus 1%), Bulgaria (minus 0,9%), Portugalia, Slovacia și Suedia (toate cu minus 0,5%), Estonia (minus 0,4%), Italia și Ungaria (ambele cu minus 0,3%), Belgia, Austria și Franța (toate cu 0,2%), România și Grecia (ambele cu minus 0,1%).

Producția industrială din Germania - scădere istorică din cauza impactului pandemiei CITEȘTE ȘI Producția industrială din Germania - scădere istorică din cauza impactului pandemiei

Eurostat estimează că în statele Uniunii Europene erau 209,1 milioane de angajați în primul trimestru din 2020, din care 160,4 milioane în zona euro. Pe fondul efectelor pandemiei de coronavirus (COVID-19), numărul angajaților în primele trei luni din acest an a scăzut cu 0,3 milioane în zona euro și cu 0,2 în Uniunea Europeană, comparativ cu precedentele trei luni.

În ritm anual, în primul trimestru din 2020, comparativ cu perioada similară din 2019, numărul angajaților a crescut cu 0,4% în zona euro și în Uniunea Europeană, România înregistrând un avans similar.

viewscnt
Afla mai multe despre
angajati
eurostat