Deficitul comercial al României a ajuns la 6,089 miliarde de lei, în primele patru luni

Deficitul comercial al României a ajuns la 6,089 miliarde de lei, în primele patru luni
scris 9 iun 2020

Deficitul balanței comerciale (FOB/CIF) a României a crescut, în primele patru luni ale anului,comparativ cu aceeași perioadă din 2019, cu aproape 974 milioane de lei, până la valoarea de 6,089 miliarde de lei, arată datele publicate, marți, de Institutul Național de Statistică (INS).

Potrivit sursei citate, în intervalul 1 ianuarie - 30 aprilie 2020, exporturile FOB au însumat 19,99 miliarde de euro, iar importurile CIF au ajuns la 26,08 miliarde de euro, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Tribunalul București respinge cererea lui Dragnea de a ieși din închisoare pe motiv că este deținut ilegal CITEȘTE ȘI Tribunalul București respinge cererea lui Dragnea de a ieși din închisoare pe motiv că este deținut ilegal

Totodată, în aceeași perioadă, exporturile au scăzut cu 13,3%, în timp ce importurile s-au diminuat cu 7,4%, în comparație cu primele patru luni din anul anterior.

Datele INS relevă că, în luna aprilie 2020, exporturile FOB au înregistrat o valoare de 2,93 miliarde de euro, iar importurile CIF au însumat 4,56 miliarde de euro, astfel rezultând un deficit de 1,63 miliarde de euro.

Față de luna aprilie din 2019, exporturile din martie, anul curent, au scăzut cu 47%, iar importurile cu 34%.

În perioada 1 ianuarie - 30 aprilie 2020, ponderi importante în structura exporturilor și importurilor erau deținute de grupele de produse: mașini și echipamente de transport (46,6% la export și 35,2% la import) și alte produse manufacturate (30,6% la export, respectiv 29,6% la import).

viewscnt
Afla mai multe despre
deficit comercial
ins