România înregistra la sfârșitul anului trecut cel mai ridicat număr de insolvențe raportat la 1.000 de companii active, respectiv 45, de aproape 4 ori mai mare decât cel consemnat la nivel regional. În același clasament, Polonia ocupă ultima poziție, cu 0,5 insolvențe la 1.000 de companii, respectiv o incidență a acestui fenomen de aproape 90 de ori mai mică față de nivelul înregistrat în România, potrivit Coface.
Regiunea analizată cuprinde Cehia, Slovacia, Letonia, Estonia, Slovenia, Ungaria, Croația, Bulgaria, Polonia, Lituania, România și Serbia.
”Polonia raporta pentru 2013 o creștere economică similară cu cea a României, de 3,5%, combinată cu stabilizarea insolvențelor și diminuarea șocurilor financiare în economie. În cazul României însă creșterea economică din anul 2013 a fost cuplată cu un vârf istoric al insolvențelor în general, mai ales in rândul companiilor mari. În același timp, avansul PIB-ului înregistrat în 2014 și 2015 a fost legat de scăderea insolvențelor în rândul companiilor, ceea ce a generat un impact negativ financiar mult mai mare (mai puține firme și-au întrerup activitatea, însă au generat pierderi mai mari pentru mediul de afaceri)”, arată o analiză a Coface.
Potrivit Coface, aceste diferențe se reflectă în două consecințe importante în ceea ce privește evoluția mediului de afaceri din România: numărul mare de insolvențe la 1.000 de companii active și un număr redus de companii active la 1.000 de locuitori,
”România înregistra la sfârșitul anului 2014 cel mai ridicat număr de insolvențe raportat la 1.000 de companii active, respectiv 45, de aproape 4 ori mai mare decât cel înregistrat la nivel regional, respectiv 10,1. În același clasament, Polonia ocupă ultima poziție, cu 0,5 insolvențe la 1.000 de companii active, respectiv o incidență a acestui fenomen de aproape 90 de ori mai mică, comparativ cu nivelul înregistrat în România. România înregistrează de două ori mai puține companii active raportat la 1.000 de locuitori comparativ cu Polonia, cu doar 22 de companii/ 1.000 de locuitori, doar Serbia înregistrând un nivel mai scăzut (16)”, explică Coface.
Coface a realizat o analiză a cinci sectoare ale economiei din România și Polonia (comerț cu ridicata, comerț cu amănuntul, construcții clădiri, transporturi și agricultură), care arată că firmele din România sunt mai îndatorate decât cele din Polonia și au marje de profit mai mici și de trei ori, cum este cazul companiilor din construcțiile de clădiri.
Potrivit Coface, firmele de comerț cu ridicata din România au o marjă de profit de 1,9%, față de 2,1% în Polonia, și un grad de îndatorare de 67%, comparativ cu 52% în Polonia. În comerțul cu amănuntul, marja de profit din România este de 1,8% și de 3% în Polonia, în timp ce gradul de îndatorare este de 62%, respectiv 55% în Polonia.
Companiile de construcții clădiri din Polonia au o marjă de profit de 4,9%, iar cele din România de 1,1%, în schimb gradul de îndatorare este superior în România (67%) celui din Polonia (45%).
În transporturi, marja de profit este de 1,7% în România, la jumătatea celui din Polonia, iar gradul de îndatorare este de 54%, comparativ cu 45% în Polonia. Și în domeniul agriculturii, profitabilitatea firmelor românești este inferioară celei din Polonia (3,9% vs 6%), iar gradul de îndatorare este aproape dublu (60% comparativ cu 34%).
Și în ceea ce privește durata medie de încasare a creanțelor de la clienți, România stă mai prost decât Polonia, fiind cuprinsă între 30 de zile în sectorul comerțului cu amănuntul și 156 de zile în construcțiile de clădiri. În Polonia minimul este de 18 zile, iar maximul de 83 de zile.
Potrivit datelor Oficiului Național al Registrului Comerțului, numărul firmelor care au intrat în insolvență a scăzut ân primele nouă luni din acest an cu aproape 55%, la 7.575.