Numărul societăților comerciale intrate în insolvență a fost de 7.575, în primele nouă luni din acest an, în scădere cu 54,62% față de aceeași perioadă a anului precedent, se arată în datele publicate, vineri, de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC).
Cele mai multe insolvențe au fost în București - 1.356 ( în scădere cu 49,87% față de nivelul înregistrat în septembrie 2014), județul Bihor - 399 (-64.91%) și Timiș - 391 (-39,19%). Singurul județ în care a existat o creștere a numărului de astfel de cazuri este Maramureș, respectiv 345 insolvențe, în urcare cu 6,81% față de aceeași perioadă din 2014.
Din punct de vedere al sectoarelor de activitate, comerțul cu ridicata și cu amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor a avut cel mai ridicat număr al insolvențelor - 2.470, dar în scădere cu 45,7%. Sectorul construcțiilor ocupă cea de-a doua poziție cu 1.025 insolvențe (-46,81%), iar cel al industriei prelucrătoare - 815 (-38,68%). În producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat a crescut numărul acestor cazuri cu 58,54%, la 65.
În primele nouă luni din acest an au fost înmatriculați 90.387 comercianți, în creștere cu 14,41% față de aceeași perioadă a anului 2014, în comerțul cu ridicata fiind cei mai mulți - 23.766. Doar în luna septembrie au fost înmatriculate 9.767 persoane fizice și juridice.
Sursa: Agerpres