Reguli la locul de muncă: Culoare speciale de circulație, termometrizare și măști obligatorii

Reguli la locul de muncă: Culoare speciale de circulație, termometrizare și măști obligatorii
scris 17 mai 2020

Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății au stabilit măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus la locul de muncă, pe perioada stării de alertă, și Ghidul pentru revenirea la muncă în condiții de siguranță pentru angajați și pentru angajatori. Angajatorul asigură culoare speciale de acces și de circulație și limitează accesul la zonele comune. De asemenea, asigură dezinfectant la intrare și în toate zonele de lucru și poate pune la dispoziție măști de protecție. Angajații poartă mască și acceptă termometrizarea.

Ministerul Muncii și Protecției Sociale a publicat pe site Ordinul privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS Cov-2 și pentru asigurarea desfășurării activității la locul de muncă în condiții de securitate și sănătate în muncă, pe perioada stării de alertă.

Urmărește-ne și pe Google News

Ordinul comun este semnat de ministrul Muncii și Protecției Sociale, Violeta Alexandru și de ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

Documentul stabilește măsurile pe care toți angajatorii din sectorul public și din privat trebuie să le implementeze pe durata stării de alertă pentru prevenirea răspândirii coronavirusului SARS Cov-2.

Fabrica Arctic de la Găești, închisă temporar din cauza unui focar de coronavirus CITEȘTE ȘI Fabrica Arctic de la Găești, închisă temporar din cauza unui focar de coronavirus

În completarea ordinului comun care a fost publicat în Monitorul Oficial, a fost elaborat și un Ghid pentru revenirea la muncă în condiții de siguranță pentru angajați și angajatori.

Ordinul prevede obligații ale angajatorilor și ale angajaților.

Angajatorii trebuie, printre altele, să reinstruiască în domeniul securității și sănătății în muncă toți lucrătorii care au stat la domiciliu în perioada stării de urgență și să stabilească activitățile ce pot fi reluate.

De asemenea, trebuie să identifice riscurile specifice condițiilor de contaminare epidemiologică și actualizează documentul de evaluare a riscurilor pentru securitatea și sănătatea angajaților la noile condiții de desfășurare a activității, în vederea luării măsurilor necesare pentru combaterea răspândirii SARS CoV – 2.

”Informează angajații, prioritar prin mijloace electronice, cu privire la riscurile de infectare și de răspândire a virusului, cu privire la măsurile de protecție și la regulile de distanțare socială care se aplică în cadrul unității, precum și cu privire la regulile pentru gestionarea situațiilor în care angajații sau alte persoane care au acces la locul de muncă prezintă simptome ale infectării cu coronavirului SARS CoV – 2”, se arată în ordin.

Angajatorii pot asigura și echipamente individuale specifice de protecție (mască de protecție, mănuși), iar angajații sunt obligați să le poarte pe durata timpului de lucru.

În plus, angjatorii pot individualiza programul de lucru al angajaților (cu deosebire al angajaților din grupurile vulnerabile) care desfășoară activitatea în spațiu închis, astfel încât să se reducă, pe cât posibil, în funcție de natura și specificul activităților desfășurate, contactul direct dintre aceștia, fără a afecta durata programului normal de lucru.

”Pot individualiza programul de lucru al angajaților astfel încât între aceștia să se asigure existența unui interval de minim o oră la începerea și la terminarea programului de muncă, pe parcursul a minim trei ore, în tranșe de minim 20% din personal, fără a afecta durata programului normal de lucru, în cazul angajatorilor cu un număr mai mare de 50 de angajați care desfășoară activitatea în același spațiu de lucru. Măsura are în vedere inclusiv spațiile de lucru cu mai mult de 50 de angajați, indiferent dacă salariații aparțin unor angajatori diferiți, fără a afecta durata programului normal de lucru”, se mai arată în document.

Angajatorul asigură culoare speciale de acces în incintă și de circulație pentru angajați și limitează accesul la zonele comune.

În plus, angajatorul asigură triajul observațional al angajaților prin verificarea temperaturii acestora la începerea programului de lucru și ori de câte ori este necesar pe parcursul programului și amplasează dozatoare cu dezinfectant la intrarea în unitate, precum și în fiecare sector al locului de muncă;

Ordinul prevede și alte măsuri pe care trebuie să le ia angajatorii.

Angajații trebuie să respecte următoarele reguli:

a) respectă toate instrucțiunile prevăzute în planul de prevenire și protecție și instrucțiunile proprii de securitate și sănătate în muncă întocmite de către angajator pentru prevenirea răspândirii coronavirusului SARS CoV - 2;

b) poartă măștile de protecție care să acopere nasul și gura la locurile de muncă organizate de angajatori;

c) își pot schimba echipamentul de protecție utilizat în drum spre locul de muncă (mască și mănuși) cu un echipament nou;

d) acceptă verificarea temperaturii corporale la intrarea în sediu, la începutul programului și ori de câte ori revin în sediu;

e) înștiințează imediat angajatorul dacă prezintă, la începutul sau în timpul programului de lucru, simptome ale infectării cu virusul SARS CoV - 2 (tuse, strănut, rinoree, dificultăți respiratorii, febră, stare generală alterată);

f) rămân la domiciliu dacă, înaintea începerii programului de lucru, prezintă simptome ale infectării cu virusul SARS SARS CoV – 2 și anunță angajatorul cu privire la acest lucru;

g) contactează, imediat, medicul de medicină a muncii responsabil al unității/medicul de familie sau, în cazul în care starea acestuia este gravă, serviciul unic de urgență 112;

h) în cazul necesității izolării la domiciliu, angajatul va intra în concediu medical, în baza adeverinței eliberate de medicul de familie după perioada de izolare la domiciliu;

i) în cazul carantinei instituționalizate, revenirea la serviciu se va face cu adeverința pentru concediu medical, eliberată în baza avizului epidemiologic emis de către Direcția de Sănătate Publică din județul în care își desfășoară activitatea/Municipiul București, la încheierea perioadei de carantină; angajatorii de tip instituții/autorități publice suportă integral indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate aferente certificatelor de concediu medical pentru carantină ale propriilor angajați;

j) se va întrerupe orice contact între angajator/angajat/alte persoane aflate în incinta instituției și persoana simptomatică;

k) dezinfectează spațiul de lucru și obiectele necesare activității proprii;

l) își spălă și dezinfectează mâinile;

m) identifică și folosește culoarele de circulație asigurate de către angajator;

n) evită staționarea în spațiile comune;

o) aerisește frecvent (minim o dată pe zi) spațiul închis în care își desfășoară activitatea;

p) în cazul muncii la domiciliu sau a telemuncii, angajații își desfășoară activitatea sub coordonarea angajatorului și în conformitate cu pregătirea și instruirea lor, precum și cu instrucțiunile primite din partea angajatorului, astfel încât să nu expună la pericol de accidentare sau îmbolnăvire profesională sau contaminare epidemiologică cu coronavirus Sars-Cov2 nici propria persoană, nici alte persoane care pot fi afectate de acțiunile sau omisiunile sale în timpul procesului de muncă.

q) evită, pe cât posibil, comunicarea prin intermediul documentelor tipărite, atât în interiorul, cât și în exteriorul unității/instituției pentru a limita contactul direct între persoane

viewscnt
Afla mai multe despre
stare de alerta
protectia muncii