Ratingul Marii Britanii, retrogradat din cauza Brexitului

Ratingul Marii Britanii, retrogradat din cauza Brexitului
scris 23 sep 2017

Moody’s Investors Service a retrogradat, vineri seară, ratingul suveran al Marii Britanii, agenția de evaluare financiară citând impactul apropiatei ieșiri din Uniunea Europeană asupra economiei.

La doar câteva ore după ce premierul Theresa May și-a prezentat viziunea privind relația post Brexit dintre Marea Britanie și UE, agenția de evaluare financiară a anunțat că a retrogradat cu o treaptă datoria pe termen lung a țării, de la Aa1 la Aa2, a treia treaptă din categoria recomandată investițiilor. Perspectiva ratingului a fost modificată de la negativă la stabilă.

Urmărește-ne și pe Google News

Decizia Marii Britanii de a părăsi blocul comunitar începând cu 29 martie 2019 va avea afecta negativ evoluția econonomică pe termen mediu și va pune și mai mare presiune pe consolidarea fiscală, în timp ce datoria publică este așteptată să crească.

Lira sterlină a coborât la minimul ultimelor 2 zile față de euro după discursul lui May pe tema Brexitului CITEȘTE ȘI Lira sterlină a coborât la minimul ultimelor 2 zile față de euro după discursul lui May pe tema Brexitului

“Moody's nu mai este încrezătoare că Guvernul britanic va putea să încheie un acord de liber schimb cu UE în locul celui existent, care să atenueze în mod semnificativ impactul economic negativ generat de Brexit. Guvernul urmărește “un acord de liber schimb profund și cuprinzător” cu UE, însă chiar și un asemenea scenariu nu va oferi același tip de acces la Piața Unică de care se bucură Marea Britanie în prezent”, arată agenția financiară. 

În discursul rostit vineri la Florența, May a propus o perioadă de tranziție de doi ani pentru Marea Britanie, începând cu martie 2019, timp în care britanicii vor continua să aibă acces la Piața Unică, contribuind, în același timp, la bugetul UE. Premierul britanic nu a dat însă detalii în privința acordului ce va fi încheiat în contextul Brexitului. 

Londra a criticat decizia Moody’s de a retrograda calificativul Marii Britanii, spunând că agenția internațională s-a bazat pe o evaluare a impactului produs de Brexit care nu mai este de actualitate, iar May a oferit “o viziune ambițioasă a viitoarei relații cu UE” în discursul ei, scrie Reuters.

În replică, un oficial Moody’s a arătat că discursul premierului nu schimbă cu nimic evaluarea făcută de agenție.

viewscnt
Afla mai multe despre
moody’s
marea britanie
calificativ
rating
retrogradare
brexit