Prețurile producției industriale, pe total piață internă și piața externă, au scăzut cu 0,4% în luna septembrie a acestui an, comparativ cu aceeași perioadă din 2022, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS).
Conform statisticii oficiale, raportat la luna august 2023, în septembrie, anul curent, aceleași prețuri ale producției industriale au crescut cu 2%, scrie Agerpres.
Industria extractivă a consemnat un salt al prețurilor cu 2,02%, de la an la an, în timp ce în industria prelucrătoare s-a consemnat o scădere de 0,30%, iar în producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat, un salt de 5,07% .
De asemenea, prețurile producției industriale au crescut cu 79%, în septembrie 2023 față de septembrie 2022, în sectorul de distribuție a apei, salubritate, gestionarea deșeurilor, activități de decontaminare.