Gigantul farmaceutic american Pfizer poartă negocieri avansate în vederea preluării producătorului de medicamente pentru tratamentul afecțiunilor oncologice Medivation, în schimbul căruia a oferit aproape 14 miliarde de dolari, cu aproape 5 miliarde de dolari peste prețul propus în primăvară de rivalul francez Sanofi.
Pfizer a fost de acord să plătească acționarilor Medivation puțin peste 80 dolari pe acțiune, au declarat surse apropiate negocierilor, citate de Reuters. Prețul este cu aproape 28 de dolari mai mare decât cel oferit de Sanofi, de 52,50 dolari/acțiune și reprezintă o primă de 19% raportat la închiderea de vineri, de 67,16 dolari/acțiune.
În aprilie, Sanofi a anunțat o ofertă de 9,3 miliarde de dolari pentru preluarea Medivation, însă producătorul american de medicamente pentru cancer i-a respins propunerea, argumentând că oferta subevaluează puternic compania.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Medivation ar putea anunța acordul cu Pfizer chiar astăzi, potrivit surselor menționate, care însă precizează că negocierile nu au fost finalizate și ar putea eșua în ultimul moment.
Reprezentanții celor două companii au refuzat să comenteze.
Pfizer se concentrează pe achiziții de dimensiune mai mici după a decis recent să renunțe la fuziunea cu Allergan, producătorul Botox. Companiile ajunseseră la un acord în acest sens, dar planurile au fost abandonate după ce autoritățile americane au propus o serie de măsuri pentru limitarea tranzacțiilor de tip reverse, prin care companiile puteau evita plata unor taxe mai mari prin mutarea sediului social într-un alt stat.
Preluarea Medivation ar ajuta Pfizer să își extindă portofoliul de medicamente în domeniul oncologiei, prin includerea de produse precum Xtandi, folosit pentru tratamentul cancerului de prostată și Talazoparib, medicament pentru tratarea cancerului la sân, aflat în stadiu de dezvoltare.