Pfizer a confirmat luni că a ajuns la un acord definitiv pentru preluarea producătorului american de medicamente pentru cancer Medivation, pentru care a oferit aproximativ 14 miliarde de dolari. Acțiunile Medivation au crescut cu 20% în urma anunțului.
Gigantul farmaceutic american Pfizer poartă negocieri avansate în vederea preluării producătorului de medicamente pentru tratamentul afecțiunilor oncologice Medivation, în schimbul căruia a oferit aproape 14 miliarde de dolari, cu aproape 5 miliarde de dolari peste prețul propus în primăvară de rivalul francez Sanofi.
Grupul farmaceutic francez Sanofi a anunțat miercuri că a început demersurile pentru îndepărtarea Consiliului de Administrație al Medivation, companiei pe care dorește să o cumpere, dar care a refuzat să înceapă negocierile în acest sens, informează MarketWatch.
Directorul general al grupul farmaceutic francez Sanofi, Olivier Brandicourt, a avertizat mermbrii Consiliului de Administrație al producătorului de medicamente oncologice Medivation că, dacă vor continua să refuze negocierile legate de o eventuală preluare, acționarii companiei americane ar putea cere îndepărtarea board-ului, având în vedere că posibila tranzacție se bucură de susținerea acestora, informează Reuters.
Grupul farmaceutic american Pfizer este interesat de preluarea producătorului de medicamente pentru cancer Medivation și a contactat deja compania cu intenția de a începe negocierile, au afirmat surse apropiate situației, citate de Reuters.
Grupul farmaceutic francez Sanofi a anunțat joi o ofertă de 9,3 miliarde de dolari de preluare a Medivation, chiar dacă producătorul american de medicamente pentru cancer i-a respins propunerile, relatează Reuters.