Peste 200 de șomeri din București și Ilfov, instruți cum să-și deschidă o afacere

Peste 200 de șomeri din București și Ilfov, instruți cum să-și deschidă o afacere
scris 11 nov 2015

Peste 200 de șomeri din regiunea București-Ilfov au urmat cursuri gratuite pentru deschiderea unei afaceri, în cadrul unui proiect finanțat prin programul operațional Dezvoltarea Resurselor Umane, iar 25 dintre aceștia au participat și la un curs în domeniul e-business.

Proiectul a fost implementat de Fundația „Centrul Român pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii” – CRIMM, în parteneriat cu Instituto De Formacion Integral SLU-Madrid și a fost finalizat în luna noiembrie.

Urmărește-ne și pe Google News

“Obiectivul acestui proiect a fost acela de a reduce șomajul pe termen lung, dar și de a dezvoltă capacitatea de auto-ocupare a persoanelor fără loc de muncă. Grupul țintă al proiectului a fost format din șomeri adulți și șomeri adulți de lungă durata precum și din tineri șomeri, cu vârstă cuprinsă între 16 și 24 de ani. Cursurile pe care le-am organizat au reprezentat o baza, un punct de plecare în orice activitate privată pe care vor dori să o inițieze. Participarea la aceste activități a fost gratuită, iar acum, la finalul proiectului, oferim și premii celor care au demarat propria afacere. Ne așteptăm că de acest sprijin financiar să beneficieze aproximativ 20 de persoane”, a declarat Monica Motoacă, manager de proiect, citată într-un comunicat remis Profit.ro.

Proiectul “Flexibilitate, inovare și inițiativa antreprenorială pentru șomerii din regiunea București-Ilfov – FII AȘ!” s-a derulat pe o  perioada de 20 de luni, în perioada 12 martie 2014 - 11 noiembrie 2015 și a fost finanțat prin programul Operațional Dezvoltarea Resurselor Umane – Fondul Social European – Investește în oameni, axa prioritară 5: Promovarea măsurilor active de ocupare.

viewscnt
Afla mai multe despre
someri
antreprenori
afaceri
cursuri
fonduri europene