Firma Electro Distribution din Baia Mare, operatorul magazinului online www.quickmobile.ro, preia precomenzi pentru noile telefoane iPhone 6s și iPhone 6s Plus, iar livrările vor începe pe 30 septembrie, la prețurile de 3.599,9 lei, respectiv 3.999,9 lei, TVA inclusă.
UPDATE1: Electro Distribution a înregistrat, în trei zile, precomenzi pentru 400 de telefoane iPhone 6s și iPhone 6s Plus în valoare de peste 400.000 euro. Toate produsele vor fi livrate începând cu 30 septembrie, dată până la care retailer-ul estimează că va înregistra în total aproximativ 1.000 de precomenzi pentru noile dispozitive iPhone.
Electro Distribution a fost înființată în anul 2004 și este deținută de soții Angi și Tudor Țiboc. Quickmobile.ro este un magazin online de telefoane, tablete, gadgeturi și accesorii din România, fiind completat de o rețea de puncte de vânzare în cele mai mari centre comerciale din țară.
Afacerile companiei au crescut cu 37,3% în 2014, la 196,78 milioane de lei (44,7 milioane de euro), iar profitul net a urcat cu 30%, la 4,27 milioane de lei.
Compania americană Apple a prezentat, săptămâna trecută, noile versiuni ale iPhone 6, echipate cu tehnologia 3D Touch, cameră de 12 megapixeli și o asistentă digitală mai “obraznică”, precum și iPad Pro, destinat în principal companiilor, a patra generație a setului Apple TV, care vine la pachet cu o aplicație de plată la distanță, și o nouă linie stilistică pentru ceasul inteligent Apple Watch, lansată în parteneriat cu Hermes.
Ecranele noilor telefoane sunt dotate cu tehnologia 3D Touch (versiunea pentru mobil a funcției Force Touch de pe ceasul Apple), care răspunde la intensitatea atingerii, permițând utilizatorului să aleagă între multiple aplicații.
De asemenea, icoanele de pe ecranul de pornire au meniuri separate, iar pentru Siri, asistenta digitală personală de pe iPhone, compania condusă de Tim Cook a introdus o nouă funcție, care permite aplicației să facă remarci ironice, potrivit Yahoo! Tech.
Noile iPhone 6s nu oferă surprize la exterior, însă componentele au fost îmbunătățite pentru o viteză superioară, durata bateriei fiind și ea prelungită.
Pe lângă noul chip A9, mai performant, smarthphonurile sunt echipate cu camere foto cu rezoluții mărite. Camera foto principală are o rezoluție de 12 megapixeli, față de 8 megapixeli în prezent, în timp ce camera frontală are o rezoluție de 5 megapixeli.
În plus, fotografiile făcute cu aplicația Live Photo înregistrează imagini timp de 1,5 secunde înainte și după apăsarea butonului pentru declanșarea camerei, care sunt apoi redate ca parte din fotografie.
Prețurile pentru iPhone 6s și iPhone 6s Plus pe piața din SUA sunt la fel ca cele anunțate pentru modelele de anul trecut, respectiv între 199 și 399 dolari pentru iPhone 6s cu abonament pe 2 ani și între 299 și 499 dolari pentru 6s Plus.
Totodată, clienții magazinelor Apple pot adera la noul program iPhone Upgrade, prin care plătesc 32 dolari lunar și beneficiază de o nouă versiune a telefonului în fiecare an.
Primele țări unde iPhone 6s și iPhone 6s Plus sunt disponibile oficial pentru precomenzi este format din SUA, Australia, Marea Britanie, Canada, China, Franța, Germania, Hong Kong și Japonia.