Numeroși angajați români spun că au acceptat cel puțin o dată de-a lungul carierei un job mai prost plătit, iar alții spun că ar fi dispuși să accepte un job pe mai puțini bani în schimbul altor avantaje pe care le consideră mai valoroase.
Concluzia rezultă din datele unui sondaj efectuat de BestJobs, efectuat în perioada 3 - 25 iunie 2019, pe un eșantion de 210 companii și 1.820 de utilizatori de internet.
Pe baza acestor date, compania arată că "un român din cinci" spune că a acceptat cel puțin o dată de-a lungul carierei un job mai prost plătit, iar "doi din cinci" spun că ar fi dispuși să accepte un job pe mai puțini bani în schimbul altor avantaje pe care le consideră mai valoroase.
Programul de lucru mai lejer și flexibil, alături de posibilitatea de a lucra de acasă, reprezintă principalul motiv să dea jobul actual pe unul cu salariu mai mic pentru 22% dintre respondenții dispuși să accepte o astfel de schimbare.
Aproape tot atâția (21,7%) ar accepta un job mai prost plătit dacă ar avea perspective mai bune de dezvoltare profesională, iar 15,5%, dacă beneficiile extra salariale ar fi mai consistente. Oportunitatea de a avansa mai rapid în carieră ar conta mai mult decât nivelul noului salariu pentru unul din zece respondenți (10,5%), urmată de un birou mai aproape de casă (8,6%), un colectiv mai bun (6,2%) sau un brand de angajator mai atractiv (3%).
Totuși, datele sondajului arată că 2 din 10 angajați cer o mărire de salariu în decursul primului an de la angajare și 4 din 10 cer o majorare în al doilea an de la angajare. Doar 7% spun că așteaptă să treacă măcar doi ani până să ceară șefilor un salariu mai mare, în timp ce restul de o treime nu solicită niciodată o majorare salarială, așteptând să li se ofere.
Peste jumătate dintre respondenți nu sunt mulțumiți de cât câștigă în prezent la locul de muncă. Aproape o treime dintre respondenți (31,2%) afirmă că salariul actual este cu până la 25% sub nivelul dorit și care le acoperă nevoile, în timp ce un sfert afirmă că este chiar cu până la 50% sub nivelul necesar. Mai puțin de o treime (31,7%) susține că salariul este satisfăcător și la nivelul dorit și sub 3% dintre respondenți afirmă că este peste nivelul dorit și care le acoperă nevoile.
Atunci când solicită un salariu mai mare, principalele motive invocate sunt: creșterea volumului de muncă (19,5% dintre respondenți), ori scumpirea nivelului de trai (18%). Alți 12% invocă vechimea în companie, iar 10% motivează că au primit o ofertă mai bună de job în altă parte. Unii (6,8%) fac acest lucru invocând majorările salariale din companie, la ceilalți colegi sau la cei nou-veniți.
De cealaltă parte, unul din trei angajatori oferă de regulă majorări salariale angajaților doar în funcție de performanțele financiare ale companiei. Un sfert acordă aceste măriri anual, însă doar pentru angajații care au avut performanțe bune. Doar 18% dintre angajatori aprobă majorări salariale anuale pentru toți angajații, indiferent de performanțele lor sau ale companiei. În schimb, 14% acordă majorări de regulă când angajatul primește o contraofertă de la un competitor sau este promovat în companie, iar 11,3% - doar la cererea angajaților.
În medie, jumătate dintre angajatori acordă majorări salariale anuale de cel mult 10%, iar sub o treime (31%) aprobă majorări între 10 și 25%, în funcție de caz. Alți 17% majorează salariile în funcție de rata anuală a inflației.
Potrivit răspunsurilor oferite de către companii, cei mai mulți dintre angajații care își doresc negocierea salariului lucrează în departamente precum Vânzări (42,4% dintre răspunsuri), IT (31,1%), Financiar-Contabil (22,6%), Management (22,6%), Producție (19,8%), Administrativ (16,8%), Marketing (16%) și Logistică (14,1%). Angajații din departamentele Operațional, Juridic, Audit, Customer Service, Resurse Umane și Risc sunt mai puțin dispuși să ceară majorări de salarii.