Nanu, Trezorerie: Nu avem intenția să emitem alte obligațiuni în monedă străină anul acesta

Nanu, Trezorerie: Nu avem intenția să emitem alte obligațiuni  în monedă străină anul acesta
scris 23 oct 2015

România nu intenționează să contracteze noi împrumuturi în monedă străină în 2015, după ce a vândut săptămâna aceasta obligațiuni denominate în euro în valoare de 2 miliarde de euro, a declarat directorul Trezoreriei, Ștefan Nanu.

„Nu avem intenția să emitem alte obligațiuni în monedă străină anul acesta. Bugetul este, în prezent, pe excedent”, a declarat Nanu pentru Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News

România a vândut miercuri pe piețele externe obligațiuni denominate în euro cu maturități de 10 și 20 ani în valoare de 2 miliarde de euro, peste suma de 1 miliard de euro vizată inițial, în condițiile în care cererea a depășit 5,5 miliarde de euro.

Astfel, Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a vândut titluri pe 10 ani de 1,25 miliarde de euro și titluri pe 20 de ani, cea mai lungă maturitate pentru obligațiunile în euro emise până în prezent de MFP, în valoare de  750 milioane de euro.

Ministerul Finanțelor anticipează un necesar de finanțare extern între 2 și 2,5 miliarde de euro pentru 2016, în condițiile unui deficit bugetar estimat la 1,9-2% din PIB, potrivit directorului adjunct al Trezoreriei, Diana Popescu.

În cel mai pesimist scenariu, împrumuturile de pe piața externă ar urma să ajungă anul viitor  la 4 miliarde de euro, iar pe piața internă ponderea titlurilor cu scadența pe termen scurt ar urma să crească.

Anul trecut, România a atras de pe piețele internaționale 2 miliarde de dolari și 2,75 miliarde de euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
nanu
trezorerie
eurobonduri
valuta
obligatiuni
finante
mfp
titluri de stat