Se numește „migrație inversă”, cu alte cuvinte, întoarcerea în țară pentru mulți muncitori veniți în Europa occidentală și care decid să se întoarcă acasă. „The Economist” consacră un articol acestor polonezi, cehi, români și altor europeni din Est care decid să părăsească Marea Britanie după ani de zile, chiar decenii.
Uneori o decizie impulsivă, luată în urma măsurilor de luptă contra pandemiei, dar și rezultatul mai multor factori, personali, familiali, economici și din cauza Brexit, desigur. Acest fenomen se înregistrează și în Belgia? Fără îndoială, dar mult mai puțin, deocamdată.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
La modul general, fenomenul întoarcerii în țară pentru muncitorii migranți a existat întotdeauna. Pentru muncitorii cetățeni ai Uniunii, acest lucru face parte din mobilitatea forței de muncă în Europa. Adesea, explică profesorul de sociologie la ULB Andrea Rea, „aceste întoarceri privesc, așa cum se știe din interviuri și nu din cifre, numai persoane care muncesc ilegal, din cauza pandemiei, în diferite sectoare, scrie g4media.
Și evident, Horeca, lovită în Belgia din plin de criza sanitară, a văzut scăzându-i dramatic numărul de locuri de muncă, posturile de la baza ierarhiei fiind cele mai afectate. Totuși, „este imposibil să apreciezi în cifre această mișcare”, spune Andrea Rea.
Într-adevăr, în Belgia, ultimele date anuale privind emigrația ne-belgienilor disponibile de la Statbel /oficiul belgian de statistică/ se referă la 2019, deci imposibil de exprimat în cifre un posibil „efect Covid”. Dar se constată că în 2019, o parte considerabilă a emigrărilor (29% din toate plecările) provin din 13 „noi” state membre, anume Bulgaria, Cipru, Croația, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Republica Cehă, România, Slovacia și Slovenia.
Chiar dacă aceste date nu menționează țara spre care pleacă aceste populații, ne putem imagina că o bună parte se întorc în țara de origine.
La nivel mondial, restricțiile tot mai mari la frontiere au redus mobilitatea migranților. Între 11 martie 2020, cand OMS a declarat Covid-19 pandemic, și 22 februarie 2021, aproape 105.000 de restricții de mișcare au fost puse în aplicare în lume, potrivit Organizației Mondiale a Migrațiilor.
Se estimează că fluxurile migratorii spre țările OCDE – măsurate prin noile permise eliberate – au scăzut cu 46% în primul semestru din 2020. Anul trecut ar trebui să fie o scădere istorică pentru migrații. Astfel, estimările pentru 2020 sugerează că populația Germaniei nu crește pentru prima dată în ultimul deceniu, din cauza unei scăderi a imigrației (Oficiul federal german de statistică).
Dacă luăm cazul României, 20 de milioane de locuitori, din care s-au expatriat în masă profesiile medicale pentru a fugi de un sistem de sănătate prost echipat și prost remunerat, circa 1,3 milioane de români s-au întors în România anul trecut, explică „The Economist”. Dar în ultimii 30 de ani, peste 4 milioane au plecat.
De exemplu în Belgia (oficial aproape 100.000 de români trăiesc în Belgia, fără a-i pune la socoteală pe cetățenii nedeclarați și pe românofonii proveniți din fostele republici sovietice, Ucraina și Moldova), comunitatea lor se concentrează la Bruxelles și numără peste 40.000.
Este a doua comunitate străină după francezi, dat înaintea polonezilor, italienilor și marocanilor. Românii sunt în principal stabiliți în ceea ce se numește cornul sărac, coroana de nord și de vest a capitalei, de la Saint-Josse și Schaerbeek la Anderlecht, trecând prin Laeken și Molenbeek.
Românii din Belgia provin din toate regiunile, dar mai ales din nordul Transilvaniei și al Moldovei și Bucovinei. Unii se vor întoarce, fără îndoială, într-o zi în România, dar nu toți. Majoritatea vor rămâne, odată ce copiii le vor fi școlarizați aici.
Când tendința se inversează
După „brain drain”, fuga creierelor, urmează „brain gain”. În orice caz, pentru gulerele albe, muncitori cu diplome, fie în sectorul sănătății, fie al informaticii, să muncești în străinătate nu mai este atât de interesant financiar.
Este o veste bună pentru țările de origine, mai ales dacă în afara calificării lor ei își aduc acasă capacitatea fiscală, cel puțin cei care nu optează pentru formule de telemuncă: să muncești și să trăiești în Est, unde chiriile sunt mici, dar să fii în continuare angajat și plătit în Vest, acolo unde salariile sunt mai mari.
Acest lucru determină guvernele să se ocupe de mișcare. Ca în Lituania sau în Polonia: programe de ajutor, cursuri de limbă pentru copiii născuți în străinătate… În România, informaticienii sunt gratificați cu o scutire de impozit pe venit.
În afara dificultății de a-i stabili ordinul de mărime, cauzele acestei întoarceri sunt la fel de greu de identificat. Ce este sigur este că procesul a început deja în urmă cu câțiva ani, în special în țările baltice. Șomajul a scăzut în unele țări din Europa Centrală, precum în Republica Cehă. Salariile medii cresc.
Diferența dintre salariile plătite în Vest și în Est tinde să scadă. În 2010, un român plecat să muncească în Italia putea spera să câștige de 5 ori mai mult. Astăzi, poate doar să constate o triplare a veniturilor sale. Și câștigul este și mai mic pentru ocupațiile calificate.
Personalul românesc se întorce la sat
În ce privește locurile de muncă remunerate, mobilitatea e mai puțin ușoară. Zugravi, zidari, instalatori, tâmplari, electricieni, muncitori sezonieri, cei din restaurante, chelneri, cadre medicale, cei din domeniul curățeniei… Și aceste posturi pot fi mai afectate și mai vulnerabile din cauza răspândirii Covid-19. Dar joacă de asemenea un rol important în răspunsul la pandemie, muncind în sectoare critice.
Suferă din plin de pe urma măsurilor de izolare: Horeca, mare ofertant de mici joburi, s-a oprit. „Românii care munceau în cafenele s-au întors. Cunosc trei persoane. Restaurantele și cafenelele sunt închise și ei sunt fără loc de muncă. Nu e o afacere prea bună. S-au întors în sat”, explică Dan Fodor, anteprenor român activ de ani de zile la Bruxelles.
Chiar el se gândește că odată cu înaintarea în vârstă se va întoarce în satul lui din estul României, unde trăiesc copiii lui. La fel stau lucrurile pentru două cântărețe, Aurelia Sanda Plaian și Maria Vartolomei, ambele din Transilvania, venite în Belgia pentru a munci, la curățenie, în construcții: chiar dacă în România sistemul nu funcționează cum doresc ele, se gândesc să se întoarcă într-o zi.
Din fericire, construcțiile au putut funcționa aproape normal. În Belgia, în sector sunt angajați mulți români care continuă să muncească. Puțini s-au întors.
Pleacă cei mai mobili, cu locurile de muncă cele mai instabile, explică părintele Patriciu Vlaicu, decan al Bisericii ortodoxe române în Belgia. Pandemia a produs o „suferință psihică”, constată preotul parohiei Saint-Nicolas din Schaerbeek.
Fără îndoială, toată această populație nu se va întoarce pentru totdeauna în țară. Uneori e vorba doar de o izolare în familie, întorcându-se lângă cei mai în vârstă. Dar nimic nu este hotărât, nimic nu spune că ei nu vor lua din nou calea exilului pentru a munci, după pandemie.
