Mesajul investitorilor străini către Guvern: Primul set de măsuri economice a fost un pas, sunt încă multe lucruri de făcut

Mesajul investitorilor străini către Guvern: Primul set de măsuri economice a fost un pas, sunt încă multe lucruri de făcut
scris 23 mar 2020

Consiliul Investitorilor Străini (FIC), care reunește peste 120 de companii multinaționale, transmite Guvernului că primul set de măsuri economice a fost un pas spre a oferi continuitate companiilor aflate în dificultate, dar că sunt încă multe lucruri de făcut și își manifestă dorința de a păstra un dialog deschis și onest cu autoritățile și cu toți partenerii lor sociali, inclusiv prin a aduce expertiza și cunoștințele proprii într-un efort constructiv, pentru a depăși problemele economice.

Mai jos mesajul Consiliului

Urmărește-ne și pe Google News

"În aceste zile de criză globală, Consiliul Investitorilor Străini (FIC) consideră, mai mult ca niciodată, că interdependența noastră este crucială pentru bunăstarea comună. FIC reunește peste 120 de companii multinaționale, iar misiunea noastră devine și mai importantă în perioadele de incertitudine, pentru că noi considerăm că dialogul dintre factorii de decizie și comunitatea de afaceri se află în centrul atenuării riscurilor pe care COVID-19 le prezintă pentru economia românească.

Protejarea celor 185.000 de angajați români din companiile FIC a fost prima noastră acțiune, primul nostru gând. Ne bazăm pe ei pentru că împreună realizăm o cifră de afaceri de aproximativ 23% din PIB-ul României. Întreruperea muncii și a mobilității salariaților vor duce la scăderi ale productivității, ale consumului și credem în eficiența măsurilor care trebuie luate de Guvern pentru a atenua efectele economice care ne afectează pe fiecare dintre noi. În egală măsură, înțelegem că fiecare dintre noi are un rol responsabil și că această perioadă dificilă ne va întări solidaritatea.

Primul set de măsuri economice luate de Guvernul României a fost un pas spre a oferi continuitate companiilor aflate în dificultate, dar sunt încă multe lucruri de făcut și dorim să continuăm acest parcurs pentru a asigura un viitor mai bun pentru toată lumea. Planificarea continuității economice este importantă acum, deoarece acționarii fac strategii și sondează modalitățile de a continua operațiunile pe durata pandemiei de coronavirus.

PSD: OUG privind măsurile economice de susținere a mediului de afaceri nu este aplicabilă unor categorii largi de firme afectate de pandemia de coronavirus CITEȘTE ȘI PSD: OUG privind măsurile economice de susținere a mediului de afaceri nu este aplicabilă unor categorii largi de firme afectate de pandemia de coronavirus

Panica se răspândește mai repede decât COVID-19, deoarece platformele globale amplifică incertitudinile și dezinformarea. Membrii FIC sunt dornici să păstreze un dialog deschis și onest cu omologii lor români, cu autoritățile și cu toți partenerii lor sociali. Suntem, ca întotdeauna, pregătiți și dispuși să aducem expertiza și cunoștințele noastre într-un efort constructiv, pentru a depăși problemele economice.

Mulți dintre membrii noștri au fost proactivi și au oferit ajutor sistemului medical. Sistemul medical din România este sistemul medical al tuturor. Depindem unul de celălalt și suntem egali în fața adversității. Autoritățile, angajații și clienții noștri pot conta ca fiecare membru FIC va face tot posibilul și va sprijini în toate modurile depășirea acestei perioade.

Nu în ultimul rând, încurajăm autoritățile să inițieze discuții cu toate organizațiile internaționale, cum ar fi Comisia Europeană, FMI sau Banca Mondială și să utilizeze toate resursele disponibile pentru a ușura efortul bugetului național. Dacă este nevoie, membrii FIC sunt aici pentru a sprijini acest demers cu expertiza lor și cu cunoștințe temeinice despre ceea ce se întâmplă în economie".

viewscnt
Afla mai multe despre
investitori
guvern