Lipsa lichidității creează probleme mari în agricultură: Poți să ai profit, dar dacă n-ai lichiditate, falimentezi!

Lipsa lichidității creează probleme mari în agricultură: Poți să ai profit, dar dacă n-ai lichiditate, falimentezi!
scris 15 nov 2024

Lipsa lichidității creează probleme mari în agricultură, fiind un an în care seceta a afectat producția agricolă în multe zone ale țării. Măsurile decise de Guvern, precum amânarea ratelor la leasing pentru 2025, sunt prezentate de jucători din domeniu ca nerezolvând problemele fermierilor, ci doar amânăndu-le, arată o analiză termene.ro.

Seceta a afectat circa 2 milioane de hectare de culturi agricole înființate în toamna anului 2023, dar și în primăvara 2024, 

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO Un nou Drum Expres va fi construit în România, o investiție publică de 6 miliarde lei CITEȘTE ȘI FOTO Un nou Drum Expres va fi construit în România, o investiție publică de 6 miliarde lei

Chiar și fermierii care au obținut producții bune, n-au rămas cu mare lucru, din cauza costurilor mari de producție, determinate în principal de prețurile ridicate la îngrășăminte.

2024, un an foarte dificil

Anul 2024 a fost unul foarte dificil pentru fermieri, din cauza secetei, care a produs pierderi estimate la circa 2 miliarde de euro. Pentru mulți, a devenit chiar imposibil să continue activitatea, toată munca de ani de zile ducându-se pe apa sâmbetei.

Nicolae Apopi, administratorul Popagra SRL, o fermă din Timiș care administrează circa 2.500 de hectare de teren, atrage atenția asupra situației dezastruoase din agricultură.

Tarifele lui Trump ar putea anula 1% din PIB-ul Germaniei, avertizează președintele Bundesbank CITEȘTE ȘI Tarifele lui Trump ar putea anula 1% din PIB-ul Germaniei, avertizează președintele Bundesbank

„Anul 2024 este foarte dificil, o parte din colegii noștri sunt decapitalizați prin reducerea totală sau parțială a veniturilor pe hectar, care a dus la dispariția licihidității. Pentru mine, lichiditatea este oxigenul, poți să ai profit, dacă n-ai lichiditate, ajungi să falimentezi”, spune Apopi.

El consideră că aceasta este cea mai gravă situație în care se poate afla un agricultor, pentru că nu este deloc ușor de gestionat.

„Avem foarte mulți fermieri cu lipsă de lichiditate. Ajutorul Guvernului pentru „pansarea” rănilor fermierilor sau chiar ajutorul de la Bruxelles nu reușește să restabilizeze întregul sistem agricol. Schimbarea trebuie să înceapă și pentru noi ca persoană, ca individ, ca antreprenor, să fim deschiși la inovație, dialog, la a apela la consultanți și, nu în ultimul rând, să reușim să ne asigurăm capitalul investit”, declară Apopi.

Peste 2 milioane hectare afectate de secetă

Seceta a compromis în multe zone ale țării atât culturile înființate în toamna anului trecut, dar și în primăvară. Cele mai mari pagube au fost înregistrate în județele din zona Moldovei, dar și cele din sudul țării.

EXCLUSIV Grup deținut de doi dintre cei mai bogați cehi tatonează piața imobiliară românească CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Grup deținut de doi dintre cei mai bogați cehi tatonează piața imobiliară românească

Datele de la Ministerul Agriculturii arată că aproximativ 16.000 de producători agricoli au solicitat încheierea de procese-verbale de calamitate pentru culturi înființate în toamna anului 2023, fiind solicitate plăți pentru peste 319.000 ha, din care peste 146.000 ha cu grade de calamitare cuprinse între 70% și 100%.

Pentru culturile înființate în primăvara anului 2024 au fost peste 220.000 de procese-verbale de calamitate pentru suprafețe de peste 1,7 milioane ha. În proporții cuprinse între 70% și 100% au fost afectate peste 1,3 milioane ha.

Greșeli economice

Despre problemele fermierilor ne vorbește și Mircea Chipăilă, un agricultor cunoscut din județul Constanța, care lucrează în jur de 800 ha de teren agricol.

„Fermierii foarte mici cu 100 de hectare sunt foarte expuși. Au mai făcut și niște greșeli economice. Dacă el a vrut un tractor de 200 de CP la 100 de hectare, cât o vilă este tractorul lui, decizia nu a fost corectă pentru el, pentru că va ajunge să-l piardă în economia aceasta de piață. Aici este tragedia”, a declarat pentru Termene.ro Mircea Chipăilă.

Acesta spune că statul n-ar trebui să intervină în relația dintre fermieri și instituțiile de creditare. Concret, Chipăilă se referă la ordonanța de urgență aprobată de guvern care vizează „posibilitatea suspendării de drept a rambursării creditelor curente și restante cu scadență în anul 2024 pentru o periodă de timp până la data de 1 august 2025”.

Victoria lui Donald Trump în alegeri a dus prețul aurului la cel mai redus nivel din ultimele două luni, în timp ce investitorii cumpără acțiuni și criptomonede CITEȘTE ȘI Victoria lui Donald Trump în alegeri a dus prețul aurului la cel mai redus nivel din ultimele două luni, în timp ce investitorii cumpără acțiuni și criptomonede

”Dacă statul intervine și spune, anul acesta nu mai plătești la leasing că așa zic eu statul, băgându-se între 2 societăți, este mai rău. Fermierul respectiv trebuie să se întoarcă să „joace” cu banca, cu leasingul.

Noi am trăit aceasta, în 2021, când n-am recoltat nimic, dar ne-am dus înapoi la leasing, am mai vândut câte un tractor, am mai vândut terenuri, a fost complicat. Eu zic că a fost mai bine așa, pentru că piața a fost lăsată să fucționeze, dacă nu procedezi astfel, creditarea către agricultori se va scumpi în continuu”, avertizează Chipăilă.

Îngrășăminte scumpe

Fermierul din Constanța îi sfătuiește pe agricultorii cu probleme să încerce să le rezolve oricât de greu ar fi. Orice amânare poate complica situația.

„Agricultorii poate au senzația, da i-am păcălit anul acesta. În realitate, vor plăti fix ce au păcălit anul acesta, anul viitor. Eu i-aș învăța să se întoarcă cu fața la joc și să încerce să-și rezolve problema”, declară Chipăilă.

Porturile de la Marea Neagră - închise din cauza vântului puternic CITEȘTE ȘI Porturile de la Marea Neagră - închise din cauza vântului puternic

În cazul lui, „norocul” a fost că a avut semănate culturi de cereale, iar în Constanța s-au putut obține producții de 4-5-6 tone/ha la grâu, de exemplu. Problema a fost, însă, prețul mare la îngrășăminte. „Aproape că ce am câștigat, am plătit, dar n-am rămas cumva dator”, mărturisește Chipăilă.

Fermierii care au avut culturi calamitate primesc un sprijin de 1000 de lei pe hectar, sumele totale disponibile fiind de 2 miliarde de lei.

De asemenea, ei pot apela la suspendarea ratelor la bănci, însă doar până la 1 august 2025. În același timp, au fost aduse completări la „Creditul Fermierului”, fiind extinsă schema de ajutor de stat astfel încât creditele  garantate 100% de stat să poată fi accesate și pentru plata datoriilor restante către furnizori și distribuitorii de inputuri.

Cel puțin 123 de companii agricole au ajuns în instanță în 2024 cu dosare de insolvență, iar numărul ar putea să fie mult mai mare, anul viitor, a avertizat recent Infinexa, companie specializată în restructurare și finanțare.

viewscnt
Afla mai multe despre
agricultură
bani
seceta