Dacă noul președinte american Donald Trump își va respecta promisiunile de a impune tarife la importurile europene, Ungaria va resimți în mod "exponențial" efectele din cauza legăturilor comerciale cu Germania, a declarat un important reprezentant al mediului de afaceri, transmite Reuters.
Germania ar urma să fie afectată mai mult decât orice altă țară membră a zonei euro de eventualele tarife americane, estimează analiștii băncii Nomura, ceea ce va avea consecințe asupra Europei Centrale, având în vedere legăturile comerciale extinse, scrie Agerpres.
Aceste legături sunt deosebit de puternice în sectorul auto, în condițiile în care regiunea trimite între 20% și 30% din exporturile sale în Germania.
Rezultatele alegerilor prezidențiale din SUA au generat noi riscuri pentru cea mai mare economie a Europei, a cărei stagnare a afectat perspectivele de revenire în țările dependente de exporturi din Europa Centrală, a declarat Andras Savos, președintele Camerei de comerț și industrie germano-ungare.
"Dacă președintele ales respectă ceea ce oamenii din jurul lui au promis și SUA urmează politicile vehiculate, asta va da o nouă lovitură economiei germane. Dacă economia germană va fi lovită, asta ne va afecta pe noi (Ungaria) exponențial", a spus Andras Savos la o reuniune cu presa, adăugând că investițiile planificate a fi făcute în Ungaria sunt într-o prăbușire "uimitoare".
Separat, economiștii băncii ING susțin că Europa Centrală este "complet expusă" la ramificațiile preconizatei revizuiri a politici comerciale a SUA, în pofida unor legături directe relativ reduse. "Principala expunere este prin intermediul legăturilor comerciale cu Germania și accentul pe sectorul auto, care pare cea mai proastă combinație în viitor. Credem că așteptările pieței pentru o revenire în regiunea CEE anul viitor sunt exagerat de optimiste și vom vedea noi surprize în jos", susțin economiștii ING.
Cifrele Eurostat arată că în 2023 exporturile germane de automobile spre SUA au avut o valoare de 23,41 miliarde de euro, comparativ cu exporturi în valoare de 18,92 miliarde de euro spre Germania din Polonia, România, Cehia, Slovacia și Ungaria