Letonia, România și Bulgaria, pe primele locuri în UE la creșterea costurilor cu forța de muncă în trimestrul 2

Letonia, România și Bulgaria, pe primele locuri în UE la creșterea costurilor cu forța de muncă în trimestrul 2
scris 16 sep 2015

Letonia, România și Bulgaria au înregistrat cea mare creștere a costului total al forței de muncă din rândul statelor membre ale Uniunii Europene, în trimestrul doi din 2015 comparativ cu perioada similară din 2014, conform datelor publicate miercuri de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat).

În perioada aprilie - iunie 2015, costul total al forței de muncă a urcat cu 1,9% în Uniunea Europeană și cu 1,6% în zona euro. Cele mai mari creșteri au fost raportate în Letonia (7,9%), România (7,7%), Bulgaria (6,8%), Estonia (5,5%) și Lituania (4,3%). Singurele state UE în care costul orar al forței de muncă a scăzut în trimestrul doi din acest an au fost Grecia (minus 2,9%), Cipru (minus 1,2%) și Italia (minus 0,4%).

Urmărește-ne și pe Google News

Avansul costurilor cu forța de muncă în România în perioada aprilie - iunie 2015 se datorează în principal creșterii costului orar al forței de muncă în industrie și servicii, cu 7,9% și, respectiv, 7,6%. În sectorul construcțiilor, România a înregistrat un avans de 5,8% al costului orar al forței de muncă.

Sursa: Agerpres

viewscnt
Afla mai multe despre
forta de munca
eurostat