Iohannis: Creșterea economică a României va rămâne în 2023 una ridicată, de peste 2%

Iohannis: Creșterea economică a României va rămâne în 2023 una ridicată, de peste 2%
scris 3 nov 2023

Creșterea economică a României va rămâne în 2023 una ridicată, de peste 2%, comparativ cu țările din regiune și cu Uniunea Europeană, deși traversăm vremuri complicate, a transmis, joi, președintele Klaus Iohannis în mesajul adresat cu ocazia celei de-a celei de-a XXX-a ediții a Galei Topul Național al Firmelor, organizate de Camera de Comerț și Industrie a României.

Mesajul președintelui României a fost prezentat de către Cosmin Marinescu, consilier prezidențial - Departamentul Politici Economice și Sociale.

Urmărește-ne și pe Google News

"Traversăm vremuri complicate, profund marcate de incertitudine pe fondul crizelor din ultimii ani. Totodată, războiul de la granițele noastre, dar și alte conflicte militare izbucnite recent au un impact profund asupra nevoii de securitate și de predictibilitate pentru economiile tuturor țărilor. Creșterea economică globală a încetinit anul acesta, cu un ritm mai pronunțat în cazul economiilor dezvoltate. Acum, în contextul evoluțiilor tragice din Orientul Mijlociu și pe fondul amplificării tensiunilor, a polarizării și a extremismului, perspectivele economice se deteriorează suplimentar, inclusiv în zona europeană. Comparativ cu țările din regiune și cu Uniunea Europeană, creșterea economică a României va rămâne în 2023 una ridicată, de peste 2%. Această dinamică se datorează, într-o măsură semnificativă, și capacității de adaptare a mediului de afaceri în raport cu dificultățile majore din vremea pandemiei, cu criza energetică, blocajele în lanțurile de aprovizionare și scumpirea materiilor prime", a precizat președintele în mesajul său, potrivit Agerpres.

Înmatriculările de autoturisme revin pe creștere CITEȘTE ȘI Înmatriculările de autoturisme revin pe creștere

Șeful statului a subliniat că perioada post-pandemie a adus multiple schimbări în funcționarea afacerilor și în majoritatea sectoarelor economiei, însă companiile de top și-au consolidat cifrele de afaceri și profiturile "în ciuda tuturor acestor provocări".

"O treime dintre cele mai performante companii sunt cele din industrie, urmate de companiile din sectorul serviciilor. Serviciile rămân principalul motor al creșterii economice, cu un avans al cifrei de afaceri de 7,5% față de anul 2022. În industrie, însă, producția a continuat să scadă, declinul industrial depășind 5% pe primele opt luni ale anului, pe fondul diminuării cererii interne, dar și a activității industriale în economiile europene", a afirmat, în mesaj, Klaus Iohannis.

Potrivit sursei citate, în planul schimburilor externe, România continuă să înregistreze deficite comerciale problematice, precum cele din industria chimică, deși deficitul balanței comerciale se reduce consistent pe fondul încetinirii consumului.

"Anul trecut, de exemplu, România a importat produse chimice de peste 18 miliarde de euro, la exporturi de doar 4,5 miliarde de euro, deficitul comercial pentru aceste produse depășind cu 26% nivelul din 2021. De aici și nevoia unor abordări proactive în privința perspectivelor de dezvoltare a industriei naționale", a mai transmis președintele Iohannis.

Pe de altă parte, șeful statului a arătat că nu trebuie neglijate investițiile în inovare și integrarea progresului tehnologic, pentru că aceste investiții oferă României premisele unei tranziții echilibrate la economia viitorului, dar și o bază solidă de consolidare a competitivității afacerilor.

"România are nevoie de o politică fiscală coerentă, capabilă să susțină performanța economică, stabilitatea financiară și să atragă în continuare investiții străine productive. Numai așa putem valorifica pe deplin potențialul economic al țării noastre", a transmis Iohannis.

Veniturile generate de iPhone au crescut în ultimul trimestru, dar toate celelalte categorii de produse Apple au scăzut CITEȘTE ȘI Veniturile generate de iPhone au crescut în ultimul trimestru, dar toate celelalte categorii de produse Apple au scăzut

El a menționat că înțelege îngrijorările mediului de afaceri privind pachetul de măsuri fiscale recent adoptat și a dat asigurări că acolo unde se vor dovedi necesare modificări sau completări, "acestea nu vor întârzia să apară" .

"Înțeleg îngrijorările dumneavoastră privind pachetul de măsuri fiscale recent adoptat. Cunosc, deopotrivă, punctele sensibile și avantajele aduse de aceste măsuri, în condițiile în care nevoia de consolidare a finanțelor publice este una reală, profundă și structurală. Totodată, sunt convins că, acolo unde se vor dovedi necesare modificări sau completări ale măsurilor, acestea nu vor întârzia să apară. Creșterea economică, atractivitatea investițională și buna funcționare a piețelor trebuie să rămână priorități esențiale pentru România", a afirmat președintele în mesaj.

În opinia sa, România și-a redefinit identitatea în plan extern în ultimii ani, prin creșterea puternică a profilului său regional și european, iar internaționalizarea afacerilor românești și rezultatele obținute pe anumite piețe sunt indicii ale competitivității mediului nostru economic.

"Am încredere că veți continua să rămâneți implicați și deschiși dialogului cu decidenții politici. România va crește sustenabil numai printr-un astfel de parteneriat", a adăugat el.

Ioahnnis a mai transmis că în anii următori, performanțele economice se bazează, în mod decisiv, pe contribuția unei absorbții ridicate a fondurilor europene, iar cele mai multe apeluri de proiecte au fost programate în perioada anilor 2023-2024.

"Din păcate, ne confruntăm cu unele întârzieri în utilizarea acestor fonduri. Implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență întâmpină anumite dificultăți, iar programele operaționale au și ele întârzieri. De aceea sunt necesare eforturi sporite pentru accelerarea procedurilor, pentru obținerea și utilizarea finanțărilor. Încurajez autoritățile să se concentreze cu prioritate pe facilitarea accesării fondurilor europene", a menționat Iohannnis.

Nu în ultimul rând, șeful statului a afirmat că "indiferent de context sau de situație", cele mai bune soluții vin întotdeauna din "colaborare și parteneriat" .

" Dumneavoastră, reprezentanții mediului de afaceri, puteți contribui la identificarea și reducerea barierelor birocratice specifice. Rămân un susținător al dialogului dintre stat și mediul de afaceri, ca instrument al bunei guvernări. Indiferent de context sau de situație, experiența a demonstrat că cele mai bune soluții vin întotdeauna din colaborare și parteneriat. Salut, încă o dată, performanțele în afaceri, reflectate și de ediția din acest an a Topului Național al Firmelor", a subliniat președintele.

Șeful statului a transmis, în mesajul său, felicitări Camerei de Comerț și Industrie a României pentru consecvența cu care promovează, prin Topul Național al Firmelor, "excelența în afaceri și performanțele remarcabile din economia noastră".

De asemenea, el a felicitat și comunitatea de afaceri din România, pentru "rezultatele obținute și reziliența dovedită", mai ales că acestea au fost obținute "într-un context economic deloc facil, impredictibil în plan regional, dar și global".

Cifra de afaceri a companiilor clasate pe primele zece locuri a Topului Național al Firmelor (TNF) 2023 este de aproape 280 de miliarde de euro, iar profitul de exploatare însumează circa 27 de miliarde de euro, conform datelor publicate, joi, de Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR). Topul Național al Firmelor 2023 prezintă cele mai performante companii din șapte domenii de activitate: Industrie, Servicii, Comerț, Turism, Cercetare-Dezvoltare & High-Tech, Agricultură, Silvicultură și Pescuit, și Construcții. 

viewscnt
Afla mai multe despre
klaus iohannis
economie