Inflația din zona euro a urcat la 2% în februarie

Economie   
Inflația din zona euro a urcat la 2% în februarie

Inflația anuală din zona euro a accelerat în februarie la 2%, de la 1,8% în luna anterioară, potrivit datelor estimative publicate joi de biroul european de statistică, Eurostat.

Prețurile la energie au avut cel mai puternic avans, de 9,2%, urmate de alimente, alcool și tutun, care s-au scumpit cu 2,5%.

Urmărește-ne și pe Google News

Inflația core, care exclude elemente volatile care includ energia, alcoolul, tutunul și alimentele, a fost de 0,9%.

Stanciu, eMag: În viitor nu va mai exista șomaj, companiile se vor bate pe angajați CITEȘTE ȘI Stanciu, eMag: În viitor nu va mai exista șomaj, companiile se vor bate pe angajați

În decembrie, Banca Centrală Europeană (BCE) a decis să extindă programul de achiziții de obligațiuni din zona euro dincolo de luna martie, reducând însă volumul lunar al activelor cumpărate, de la 80 de miliarde de euro la 60 de miliarde de euro.

În februarie, Mario Draghi, președintele BCE, a afirmat că nu plănuiește, deocamadată, înăsprirea politicii monetare, ca răspuns la creșterea prețurilor din zona euro în ultimele luni, deoarece consideră că nivelul actual al inflației este temporar și se datorează aproape în totalitate creșterii prețurilor petrolului. Nivelul actual al inflației corespunde cu cu ținta BCE, de aproape 2%.

viewscnt
Afla mai multe despre
inflatie
zona euro
preturi
bce
scumpire
draghi