IMM-urile pot beneficia de o finanțare anuală de 50.000 lei pentru târguri, expoziții, dar și pentru studii de piață sau aplicații online

IMM-urile pot beneficia de o finanțare anuală de 50.000 lei pentru târguri, expoziții, dar și pentru studii de piață sau aplicații online
scris 30 iun 2017

Întreprinderile mici și mijlocii vor putea primi finanțare în limita a 50.000 lei/ an/ beneficiar pentru participări la târguri și expoziții internaționale, dar și pentru realizarea unui site de internet, aplicații pentru mobil, cursuri de pregătire sau analize și studii de piață, conform unui memorandum adoptat vineri de Guvern.

Facilitățile pregătite au fost anunțate în exclusivitate de Profit.ro în luna mai.

Urmărește-ne și pe Google News

Programul de susținere a internaționalizării operatorilor economici pentru perioada 2017-2010 va avea un buget estimat la 71 milioane lei, iar pentru anul 2017 bugetul estimat este de 5 milioane lei.

Firmele scapă încă 1 an de obligația de a realiza „analiza de risc la securitatea fizică” CITEȘTE ȘI Firmele scapă încă 1 an de obligația de a realiza „analiza de risc la securitatea fizică”

Beneficiarii acestui Program sunt societățile care își desfășoară activitatea în România și se încadrează în categoria întreprinderilor mici și mijlocii.

IMM-urile pot primi finanțare în limita a 50.000 lei/ an/ beneficiar pentru: participări individuale la târguri și expoziții internaționale; participări individuale la misiuni economice organizate în străinătate; crearea identității vizuale a unui IMM, realizarea unui site pe Internet/aplicație pentru mobil; participări ale angajaților la cursuri de pregătire, analize și studii de piață; alte tipuri de activități de promovare și susținere a internaționalizării.

viewscnt
Afla mai multe despre
imm
targuri
aplicatie
mobil
internet
finantare
program
guvern