Rata de ocupare a forței de muncă din Germania a scăzut la un nivel fără precedent, din cauza impactului avut de pandemia de coroanvirus asupra economiei care este motorul de creștere al Europei, potrivit datelor institutului de cercetări Ifo, citate de CNBC.
Barometrul Ifo referitor la rata de ocupare a forței de muncă a scăzut în aprilie la 86,3 puncte, de la 93,4 puncte în martie. Nivelul din aprilie al indicelui reprezintă un minim istoric, cu scăderi înregistrate în toate cele patru mari sectoare economice: manufacturier, construcții, servicii și comerț, scrie News.ro
”Nu a mai avut loc niciodată un declin atât de accentuat al barometrului, care va corepunde unei creșteri a șomajului în Germania”, a anunțat marți Ifo.
CITEȘTE ȘI VIDEO Profit LIVE TV - Să ajutăm business-ul. Ministrul Finanțelor: Companiile de stat cu dificultăți de finanțare pot fi sprijinite prin majorări de capital. Creditele cu posibilitatea conversiei în acțiuni vor fi pentru companii mariÎntr-un comunicat separat al Ifo, exportatorii germani și-au exprimat îngrijorările legate de perspectivele lor.
Așteptările referitoare la exporturi analizate de Ifo pentru sectorul manufacturier au scăzut în aprilie la -50 de puncte, de la -19 puncte în martie.
Perspectiva este și mai proastă pentru unele dintre industriile majore ale Germaniei, cum ar fi producția de automobile și ingineria mecanică și electrică.
”Este cel mai redus nivel al indicelui măsurat vreodată, iar gravitatea declinului este la rândul său fără precedent. Pandemia de coronavirus lasă urme adânci pe piețele de export”, potrivit comunicatului Ifo.
La începutul acestei luni, Fondul Monetar Internațional a anticipat o contracție de 5% a economiei Germaniei în 2020, din cauza pandemiei. Rata șomajului este prognozată la 3,9%, în creștere de la 3,2% în 2019.
Germania a adoptat măsuri de limitare a circulației pe 22 martie, dar recent a început să le ridice treptat. Au fost redeschise magazinele mici, precum și magazinele de biciclete, librăriile și dealerii auto.
În Germania sunt 158.758 de cazuri de Covid-19 și au avut loc 6.126 de decese, potrivit celor mai recente date ale Johns Hopkins University. Experți din domeniul sănătății consideră că soliditatea sistemului de sănătate din Germania a contribuit la numărul relativ redus al deceselor, comparativ cu numărul total al cazurilor de infecții cu noul coronavirus.