Cabinetul de la Berlin a aprobat o reformă a pensiilor, care include stimulente pentru ca angajații să rămână mai mult timp în câmpul muncii, o inițiativă ce face parte dintr-un pachet mai amplu de măsuri destinat să impulsioneze creșterea celei mai mari economii din zona euro, transmite Reuters.
Măsura vine într-un moment în care guvernele din întreaga Europă încearcă să rezolve problema crizei de mână de lucru și să reducă presiunile asupra sistemelor de pensii, pe fondul îmbătrânirii populației, scrie Agerpres.
Potrivit unui raport al Ministerului de Interne, în 2030, populația activă din Germania ar urma să scadă cu 6,3 milioane de persoane comparativ cu situația din 2010. Asta va duce la diminuarea PIB-ului per capita, pentru că vor fi mai puțini muncitori pentru fiecare pensionar.
Vârsta de pensionare, facilitățile pentru copii și politicile din domeniul emigrației sunt toate decizii politice care ar putea influența măsura în care scăderea ratei natalității afectează economia, a declarat Holger Schmieding, economist șef la banca Berenberg.
În Germania, vârsta legală de pensionare este programată să fie majorată treptat până la 67 de ani în 2031, de la 65,8 ani în prezent.
O nouă majorare a vârstei de pensionare este un subiect extrem de controversat în rândul partidelor care formează coaliția aflată la putere în Germania, așa că singura opțiune era aceea ca rămânerea în câmpul muncii să fie o alegere, prin oferirea de stimulente oamenilor, astfel încât aceștia să muncească o perioadă mai lungă de timp, dacă se simt sănătoși și capabili.
Conform reformei aprobate miercuri, oricine își amână data la care iese la pensie și este angajat pentru o perioadă de cel puțin 12 luni va primi o plată unică echivalentă cu pensiile pierdute.
CITEȘTE ȘI NAGA devine Partener Oficial al clubului german Borussia DortmundÎn plus, contribuțiile angajatorului la asigurările de pensii și șomaj vor fi plătite direct angajaților care decid să rămână în câmpul muncii, pe lângă salariile lor. Asta ar corespunde cu o majorare a salariului brut de aproape 10,6%.
Specialistul pe piața muncii Enzo Weber a declarat pentru Reuters că dacă gradul de participare pe piața muncii a persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani ar crește până la nivelul celor care sunt cu cinci ani mai tineri, Germania ar avea 2,5 milioane de muncitori în plus.
„În mod clar, este vorba de un potențial mare”, a spus Weber.