Majoritatea analiștilor (77%) participanți la sondajul lunar efectuat de CFA România, organizația profesioniștilor în investiții din România, prevăd, în ceea ce privește cursul de schimb EUR/RON, o depreciere a leului în următoarele 12 luni, iar restul vorbesc de o stagnare.
“Astfel valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,0310 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni, valoarea medie a cursului anticipat este 5,0831 lei pentru un euro”, conform sondajului CFA.
Referitor la evoluția prețurilor proprietăților rezidențiale în orașe, 50% dintre participanți, anticipează o stagnare în următoarele 12 luni, în timp ce 32% anticipează o scădere.
De asemenea 68% dintre participanți consideră că prețurile actuale sunt supra-evaluate, iar 27% că sunt corect evaluate.
Deficitul bugetului de stat prognozat pentru anul 2025 s-a majorat la valoarea medie a anticipațiilor de 7,2% din PIB.
Anticipațiile de creștere economică pentru anul 2025 se situeaza la valoarea medie de 1,3%.
Datoria publică calculată ca procent în PIB este anticipată să se majoreze la 58% în următoarele 12 luni.
Participanții la sondaj au fost întrebați care sunt principalele riscuri la care este supusă economia României în anul următor. Conform răspunsurilor, în top 5 ricuri pentru anul viitor, 3 sunt economice iar 2 nu sunt din sfera economică.
Astfel, principalul risc pentru pentru anul viitor este reprezentat de modificări în politică fiscală. Acesta este urmat de riscul de intrare în recesiune a economiei românești. Pe locul trei se situează, un risc non-economic – riscul de dezinformare. Apoi următoarele două sunt sustenabilitatea datoriei publice și riscul de conflicte armate între state.
Asociatia CFA Romania este organizatia profesionistilor in investitii din Romania, detinatori ai titlului Chartered Financial Analyst (CFA), calificare administrată de CFA Institute (USA). În prezent, Asociatia CFA Romania are peste 250 de membri, detinatori ai titlului de Chartered Financial Analyst (CFA).