Germania va coborî nivelul datoriei publice sub 60% din PIB în 2020

Germania va coborî nivelul datoriei publice sub 60% din PIB în 2020
scris 9 apr 2016

Germania se așteaptă ca datoria sa publică, raportată la Produsul Intern Brut (PIB), să revină la un nivel care să se încadreze în limitele prevăzute de Uniunea Europeană în 2020, cu trei ani mai devreme decât era prevăzut inițial.

Potrivit legislației europene, statele din zona euro trebuie să aibă o datorie publică inferioară procentului de 60% din PIB, regulă încălcată ani de-a rândul de statul german.

Urmărește-ne și pe Google News

Potrivit ediției de sâmbătă a publicației germane Der Spiegel, citată de Reuters, noul program de stabilitate care urmează a fi adoptat de guvernul german săptămâna viitoare și trimis Comisiei Europene anticipează o scădere a datoriei publice a celei mai mari economii europene la 59% din PIB în 2020.

Anul trecut, guvernul german susținea că se așteaptă la o scădere a nivelului datoriei publice sub pragul stabilit de UE în 2023.

Potrivit programului de stabilitate redactat de executivul german, în acest an va fi înregistrat un nivel al datoriei publice de 68% din PIB.

Ministerul german de finanțe a refuzat să comenteze informațiile publicate de Der Spiegel.

Datoria publică a Germaniei a crescut în ultimii ani ca rezultat al crizei financiare globale și a efectelor acesteia asupra creșterii economice la finalul deceniului trecut. Per total, guvernul federal, land-urile, comunitățile locale și fondurile de asigurări sociale au reușit să acumuleze o datorie de aproximativ 2,2 mii de miliarde de euro.

În prezent însă, ritmul de creștere al PIB-ului îl depășește pe cel de creștere a datoriei, ceea ce a condus la o reducere a procentului acesteia în PIB. În 2014, Germania a reușit să, pentru prima dată din 1969, să nu mai înregistreze deficit bugetar. În plus, Germania dorește să nu se mai îndatoreze suplimentar până în 2020 cu toate că va continua să-și majoreze cheltuielile, în special mulțumită majorării veniturilor fiscale.

viewscnt
Afla mai multe despre
germania
datorie publica
deficit bugetar
program de stabilitate