Germania dorește să relaxeze legislația privind imigrația, pentru a atrage lucrători calificați din afara UE

Germania dorește să relaxeze legislația privind imigrația, pentru a atrage lucrători calificați din afara UE

Piața muncii din Germania ar putea fi, în viitor, un zid mai ușor de trecut.

scris 18 aug 2018

Guvernul de la Berlin urmează să ia o decizie cu privire la o propunere de relaxare a legislației privind imigrația, cu obiectivul de a facilita accesul lucrătorilor calificați din afara Uniunii Europene care doresc să vină în Germania, țară ce se confruntă cu o criză a forței de muncă specializate.

Germania a primit în ultimii ani peste un milion de solicitanți de azil, dar puțini dintre ei au reușit să se integreze, întrucât le lipsesc calificările cerute pe piața muncii, majoritatea neavând de fapt nicio calificare, iar necunoașterea limbii germane este de asemenea un obstacol important care îngreunează integrarea lor.

Urmărește-ne și pe Google News

Pe de altă parte, politica ușilor deschise față de refugiați, promovată de cancelarul Angela Merkel, a alimentat sentimentele anti-imigrație și a condus la creșterea popularității formațiunii de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), transmite Reuters, preluată de Agerpres.

EXCLUSIV Sponsorii privați ai evenimentelor și deplasărilor de stat în străinătate CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Sponsorii privați ai evenimentelor și deplasărilor de stat în străinătate

În acest context social, adoptarea unor noi măsuri de relaxare a condițiilor privind imigrația ar putea fi o decizie sensibilă, dar executivul de la Berlin o are în vedere ca soluție în fața deficitului de forță de muncă.

Conform statisticilor oficiale, în prezent circa 1,2 milioane de locuri de muncă sunt vacante în Germania, iar dificultatea de a găsi lucrători calificați și numărul mic al tinerilor dispuși să urmeze programe îndelungate de pregătire profesională provoacă mari îngrijorări mediului de afaceri din cea mai mare economie a Europei.

Măsurile preconizate se adresează în special lucrătorilor veniți din afara UE, întrucât cei comunitari beneficiază oricum de libertatea de circulație a forței de muncă. ''Vom ajusta conceptul guvernului federal privind munca specializată și ne vom concentra pe trei zone: potențialul de lucrători calificați pe plan intern, european și internațional'', menționează ministrul de interne Horst Seehofer într-un document elaborat de guvernul de la Berlin. Potrivit acestuia, guvernul nu va mai insista ca la angajare societățile să dea prioritate cetățenilor germani în fața celor extracomunitari.

viewscnt
Afla mai multe despre
germania
angela merkel