FMI a revizuit în urcare puternică prognoza de creștere pentru economia României în 2016

FMI a revizuit în urcare puternică prognoza de creștere pentru economia României în 2016
scris 4 oct 2016

Fondul Monetar Internațional (FMI) estimează că economia României va crește cu 5% în acest an, peste avansul preconizat anterior, de 4,2%. În 2017, creșterea economiei ar urma să încetinească la 3,8%, potrivit ediției din octombrie a raportului World Economic Outlook.

În raportul anterior, publicat în aprilie, FMI estima un ritm de creștere de 3,6% pentru 2017. În 2021, instituția estimează un avans economic de 3,3%, alături de o adâncire a deficitului de cont curent la 3,2% din PIB, comparativ cu un deficit de 2% din PIB prognozat pentru acest an.

Urmărește-ne și pe Google News

Experții FMI sunt mai optimiști decât Comisia Națională de Prognoză (CNP) cu privire la evoluția economică din acest an. Luna trecută, CNP a revizuit proiecțiile de creștere economică, după evoluția mult peste estimări din prima jumătate a acestui an, însă avansul de 4,8% anticipat de instituție este mai mic decât cel estimat de FMI. Anterior, CNP estima o creștere de 4,2%. Pentru următorii trei ani, CNP a menținut prognozele privind avansul PIB la 4,3%, 4,5% și, respectiv, 4,7%.

FMI a redus estimările de creștere a economiei mondiale, din cauza Brexit CITEȘTE ȘI FMI a redus estimările de creștere a economiei mondiale, din cauza Brexit

Economia românească a crescut în al doilea trimestru din 2016 cu 6% față de aceeași perioadă a anului trecut, pe seria brută, și cu 5,9% pe seria ajustată la influențele sezoniere, arată datele Statisticii. Rata de creștere este cea mai înaltă începând cu anul 2008.

În ceea ce privește prețurile de consum, FMI estimează că România va consemna o deflație de 0,3% în decembrie 2016, față de o rată anuală de -0,9% la finele anului trecut. În decembrie 2017, inflația anuală va atinge 2,7%, potrivit raportului FMI.

La nivel global, FMI anticipează o creștere economică de 3,1% în 2016 și de 3,4% în 2017, evoluția din acest an fiind influențată negativ de încetinirea economiei britanice în contextul votului pro-Brexit de la referendumul din iunie. Proiecțiile privind avansul economiei mondiale au fost păstrate la valorile anticipate în luna iulie.

viewscnt
Afla mai multe despre
fmi
economie
pib
estimari
romania