Firmele și alți beneficiari de fonduri UE vor primi prefinanțări pentru salarii, onorarii și cheltuieli cu deplasările, pe bază de ștate estimative, în tranșe, pentru o perioadă de maximum trei luni, urmând să justifice utilizarea banilor în termen de 10 zile de la expirarea perioadei pentru care le-au fost acordați.
Guvernul apreciază că noul sistem, aprobat miercuri, va asigura lichidități și va permite derularea fără întârzieri și dificultăți a proiectelor.
”Pornind de la experiența acumulată în perioada 2007-2013, venim cu elemente noi în sprijinul beneficiarilor. În primul rând, prefinanțare acordată pentru salarii, onorarii și cheltuieli cu deplasările, astfel încât aceștia să aibă la dispoziție sumele necesare pentru a-și implementa proiectele fără întârzieri și dificultăți. Mai mult, introducem posibilitatea ca autoritățile de plată să vireze direct în conturile partenerilor sumele eligibile, simplificând astfel procesul de rambursare și scurtând perioada de timp în care organizațiile implicate în proiecte așteaptă să le fie decontate cheltuielile”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica.
Sistemul a fost introdus în procedurile de lucru aferente cadrului financiar de gestionare a fondurilor europene pentru perioada 2014-2020.