Eurostat: Trei regiuni din România aveau în 2016 un PIB pe cap de locuitor de sub 50% din media UE

Eurostat: Trei regiuni din România aveau în 2016 un PIB pe cap de locuitor de sub 50% din media UE
scris 28 feb 2018

Trei regiuni din România, respectiv Nord-Est, Sud-Vest Oltenia și Sud-Muntenia, aveau în 2016 un PIB pe cap de locuitor, măsurat în funcție de puterea standard de cumpărare, de sub 50% din media europeană, fiind printre cele mai scăzute din UE, potrivit datelor publicate miercuri de biroul european de statistică, Eurostat.

Astfel, regiunea Nord-Est avea în 2016 un PIB pe cap de locuitor de numai 36% din media Uniunii Europene, regiunea Sud-Vest Oltenia de 42%, iar regiunea Sud-Muntenia de 46%, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Cele mai scăzute niveluri ale PIB pe cap de locuitor au fost înregistrate în regiunea Severozapaden din Bulgaria (29%), Mayotte, Franța (33%), Severen Tsentralen, Bulgaria (34%) și Iuzhen Tsentralen, Bulgaria (34%).

INS: Managerii din România se așteaptă la o creștere a prețurilor în comerțul cu amănuntul până în aprilie CITEȘTE ȘI INS: Managerii din România se așteaptă la o creștere a prețurilor în comerțul cu amănuntul până în aprilie

Între cele 21 de regiuni în care PIB-ul pe cap de locuiitor a fost de sub nivelul de 50% din media Uniunii Europene, câte cinci au fost din Bulgaria și Polonia, patru în Ungaria, câte trei în România și Grecia și una din Franța.

La polul opus se situează Inner London-West din Marea Britanie, cu un PIB pe cap de locuitor de peste 6 ori mai mare față de media UE (611%), Luxemburg (257%) și Sud-Estul Irlandei (217%).

În total, în 19 regiuni PIB-ul pe cap de locuitor a fost cu cel puțin 50% peste media UE în 2016, respectiv cinci în Germania, trei în Marea Britanie, două în Austria și câte una în Belgia, Cehia, Danemarca, Irlanda, Franța, Olanda, Slovacia și Suedia, precum și în Marele Ducat al Luxemburgului.

Eurostat notează faptul că pentru unele regiuni datele sunt influențate semnificativ de fluxul mare de navetiști, care ridică foarte mult nivelul PIB-ului pe cap de locuitor.

viewscnt
Afla mai multe despre
pib
locuitori
romania
eurostat