Estimări: Economia SUA se va contracta cu 30% în trimestrul al doilea și cu 5% în 2020

Estimări: Economia SUA se va contracta cu 30% în trimestrul al doilea și cu 5% în 2020
scris 9 apr 2020

Economia Statelor Unite se va contracta cu 30% în trimestrul al doilea și cu 5% în 2020, din cauza restricțiilor impuse de guvern pentru a ține sub control pandemia de coronavirus, estimează fondul de investiții Pacific Investment Management Co (PIMCO), transmite Reuters.

O economistă a PIMCO, Tiffany Wilding, a scris pe blog că datele incluse în cele mai recente rapoarte referitoare la piața americană a muncii sugerează că rata șomajului ar putea urca până la 20%, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Contracția de 30% din trimestrul al doilea va fi urmată cel mai probabil de două trimestre de redresare, a scris Wilding.

ULTIMA ORĂ Guvernul discută la Bruxelles pentru un ajutor de 130 milioane euro către Tarom și Blue Air CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Guvernul discută la Bruxelles pentru un ajutor de 130 milioane euro către Tarom și Blue Air

În timp ce perioada de contracție de două trimestre va fi mai scurtă comparativ cu contracția înregistrată timp de patru trimestre în timpul crizei financiare din 2008, șocul actual va fi cu mult mai puternic, având în vedere că în 2008 contracțiile trimestriale nu au depășit 8%.

PIMCO, înregistrat în California, este unul dintre cele mai mari fonduri de investiții din lume, cu active în administrare de 1.910 miliarde de dolari la 31 decembrie 2019.

În pofida măsurilor fiscale și monetare fără precedent adoptate de guvernul american, există încă riscuri semnificative pentru economie. Măsurile de stimulare ar putea să nu fie suficient de mari pentru a preveni falimentele în lanț, iar experiența pandemiei ar putea modifica fundamental comportamentul consumatorilor americani, a scris Wilding.

În plus, există segmente de piață care sunt excluse din programele de stimulare și de achiziții de obligațiuni, între care companiile cu rating nerecomandat investițiilor, în rândul cărora falimentele vor crește. Falimentele respective și pierderea a milioane de locuri de muncă ar putea înrăutăți criza economică.

După atingerea vârfului pandemiei în Statele Unite, anticipat în prezent să aibă loc în luna mai sau iunie, PIMCO se așteaptă la o revenire a creșterii, odată cu redeschiderea companiilor și reangajarea muncitorilor. Unele sectoare și-ar putea reveni mai repede decât altele. Companiile de construcții și unele din industria prelucrătoare, alături de alte industrii dependente de finanțare și planificarea proiectelor își vor reveni probabil mai greu, potrivit PIMCO.

viewscnt
Afla mai multe despre
criza enonomica
sua
coronavirus