Erste urcă puternic estimarea de creștere pentru economia României în 2021, printre cele mai optimiste prognoze

Erste urcă puternic estimarea de creștere pentru economia României în 2021, printre cele mai optimiste prognoze
scris 18 mai 2021

Erste a revizuit puternic în urcare estimarea de creștere pentru economia României în acest an, pe fondul datelor peste așteptări din primul trimestru.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată pe Profit Insider

Economia României a avansat, în termeni reali, cu 2,8% în primul trimestru raportat la precedentele trei luni, depășind cu mult prognozele analiștilor Erste și Bloomberg, care estimau o creștere trimestrială de 0,7%, respectiv 0,1%.

Urmărește-ne și pe Google News

Față de primul trimestru din 2020, produsul intern brut a scăzut cu 0,2% în perioada ianuarie-martie.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum
Fulfilment by eMAG, instrumentul de un milion de euro care ajută antreprenorii să se concentreze pe creșterea afacerii CITEȘTE ȘI Fulfilment by eMAG, instrumentul de un milion de euro care ajută antreprenorii să se concentreze pe creșterea afacerii

“Ne revizuim prognoza de creștere pentru 2021 la 6,7% (...), după mari surprize pozitive în T4 2020 și T1 2021. Progresul vaccinărilor și ridicarea restricțiilor ar trebui să joace un rol-cheie în privința redresării economice”, arată analiștii Erste într-o notă.

Proprietarul BCR estima anterior un avans de 4,2% pentru economia României în acest an.

“Cererea gospodăriilor și investițiile de stat finanțate din fonduri UE ar trebui să fie principalele motoare de creștere în următoarele trimestre”, potrivit analiștilor Erste.

Prognoza privind o creștere anuală de 6,7% este una dintre cele mai optimiste de până acum, doar analiștii Raiffeisen Bank anticipând un avans mai mare, de circa 7%. Analiștii ING, care estimează un avans economic de 5,5%, nu și-au modificat proiecțiile după publicarea datelor pe primul trimestru, însă apreciează că performanța "deschide calea" spre depășirea avansului preconizat.

Fondul Internațional Monetar (FMI) estimează o creștere economică de 6% în România în 2021, în timp ce Comisia Europeană anticipează un avans de 5,1%.

La sfârșitul lunii aprilie, Comisia Națională de Strategie și Prognoză a revizuit în creștere, de la 4,3% la 5%, estimarea privind avansul PIB în 2021. 

viewscnt
Afla mai multe despre
erste
prognoza pib
economia romaniei
crestere economica
analisti