Economia Statelor Unite ale Americii a crescut cu 2,9% în trimestrul al treilea, cel mai mare avans din ultimii doi ani și jumătate, susținută de majorarea exporturilor și a stocurilor companiilor, arată datele Departamentului american pentru Comerț.
În al doilea trimestru, economia SUA a avansat cu 1,4% față de perioada similară a anului trecut.
Principalii piloni de creștere în trimestrul încheiat la 30 septembrie au fost exporturile, care au avansat cu 10%, cel mai rapid ritm începând cu ultimul trimestru al anului 2013, și consumul privat, care a urcat cu 2,1%, un ritm mai puțin alert comparativ cu creșterea de 4,3% din precedentele trei luni, scrie Reuters.
CITEȘTE ȘI Încrederea în economia zonei euro a crescut peste așteptări în octombrieTotodată, companiile au cheltuit mai mult cu refacerea stocurilor, contribuind cu 0,6% la creșterea produsului intern brut, potrivit datelor Departamentului pentru Comerț.
Accelerarea creșterii din a doua jumătate a anului mărește, alături de datele pozitive privind piața muncii, cresc șansele ca Rezerva Federală (Fed) să majoreze dobânda de referință până la finalul anului. Minutele ședinței de politică monetară de luna trecută arată că mai mulți membri ai Comitetului de politică monetară (FOMC) consideră că o majorare a dobânzii ar trebui operată "relativ curând" dacă economia continuă să se consolideze.
Fed a menținut dobânda cheie neschimbată la 0,25-0,5% din decembrie anul trecut, în principal din cauza inflației scăzute.