Deficit de 3,56% din PIB la 11 luni - a crescut cu circa 8 miliarde de lei în noiembrie și ar trebui să se majoreze cu alte 9 miliarde de lei în decembrie

Deficit de 3,56% din PIB la 11 luni - a crescut cu circa 8 miliarde de lei în noiembrie și ar trebui să se majoreze cu alte 9 miliarde de lei în decembrie
scris 30 dec 2019

Deficitul bugetar, diferența cu care cheltuielile Guvernului sunt mai mari decât ceea ce strânge din taxe și impozite, s-a situat la 3,56% din PIB, 37,1 miliarde de lei, pentru primele 11 luni din 2019, cu peste 11 miliarde de lei mai mult comparativ cu perioada similară din 2018. Unul dintre principalele motive este avansul cheltuielilor cu salariile, de peste 19%, în contextul în care veniturile statului au urcat cu 10,7%. Conform țintei de deficit bugetar de 4,43%, circa 46 miliarde de lei, pentru întreg anul 2019, doar în luna decembrie deficitul ar trebui să se situeze la 9 miliarde de lei, după 8 miliarde de lei în luna noiembrie. Media lunară din primele zece luni ale acestui an a fost de 2,9 miliarde de lei.

Guvernul liberal, condus de premierul Ludovic Orban, a fost instalat la începutul lunii noiembrie și a revizuit rapid în creștere ținta de deficit bugetar pentru 2019, de la 2,76% din PIB la 4,43%, acuzând că guvernarea anterioară a cosmetizat adevărata situație a finanțelor țării prin amânarea unor cheltuieli. Trebuie menționat că, la finele lunii octombrie, cu câteva zile înainte de instalarea noului guvern, deficitul se situa deja la 2,8% și depășea ținta de 2,76% asumată de guvernul PSD pentru întreg anul.

Urmărește-ne și pe Google News

Veniturile

Veniturile bugetului general consolidat se ridică la 289,4 miliarde lei, reprezentând 27,8% din PIB, comparativ cu 27,5% din PIB în aceeași perioadă a anului 2018. Față de aceeași perioadă a anului precedent, veniturile au fost cu 10,7% mai mari în termeni nominali, respectiv o creștere cu 27,9 miliarde lei.

Au crescut, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, încasările din contribuții de asigurări (+14,2%, respectiv o creștere cu 12,6 miliarde lei), impozit pe profit (+12,5%, respectiv o creștere cu 1,9 miliarde lei), TVA (+9,9%, respectiv o creștere cu 5,3 miliarde lei), accize (+9,8%, respectiv o creștere cu 2,6 miliarde lei). Încasările din contribuțiile de asigurări au fost influențate de creșterea efectivului de salariați din economie, a câștigului salarial mediu brut, a salariului minim pe economie, dar și de condițiile legislative noi privind transferul contribuțiilor din sarcina angajatorului în sarcina angajatului, iar veniturile din TVA în creștere cu 9,9% față de realizările aceleiași perioade a anului 2018, ajungând la o valoare de 59,1 miliarde lei.

Legea bugetului de stat pentru 2020 va putea fi promulgată cel mai devreme la 6 ianuarie CITEȘTE ȘI Legea bugetului de stat pentru 2020 va putea fi promulgată cel mai devreme la 6 ianuarie

De asemenea, încasările din impozite și taxe pe proprietate au crescut cu 12,4% respectiv o creștere cu 650 milioane de lei.

Au scăzut cu 32,7% încasările din taxa pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfășurarea de activități ca urmare a aplicării OUG nr. 52/2017 privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și timbrul de mediu pentru autovehicule.

Sumele de la Uniunea Europeană în contul plăților efectuate sunt de 20,3 miliarde lei.

Cheltuieli

Cheltuielile bugetului general consolidat sunt în sumă de 326,4 miliarde lei, cu 13,5% mai mari față de aceeași perioadă a anului precedent.

Cheltuielile de personal sunt cu 19,1% mai mari comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, creșterea fiind determinată de majorările salariale acordate în temeiul Legii cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Cheltuielile cu bunuri și servicii au crescut cu 18,2% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Creșteri semnificative se înregistrează atât la bugetul fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, dar și la bugetul de stat.

INFOGRAFICE Predicțiile 2020 - Criza forței de muncă, accentuarea inflației, deprecierea leului, extinderea blocajului financiar CITEȘTE ȘI INFOGRAFICE Predicțiile 2020 - Criza forței de muncă, accentuarea inflației, deprecierea leului, extinderea blocajului financiar

Se înregistrează de asemenea creșterea cheltuielilor cu subvențiile cu 10,2%.

Cheltuielile cu asistența socială au crescut față de aceeași perioadă a anului precedent cu 11,5%, fiind influențate, în principal, de majorarea punctului de pensie cu 10% de la 1 iulie 2018, ajungând de la 1.000 lei la 1.100 lei, și cu 15% de la 1 septembrie 2019, ajungând de la 1.100 lei la 1.265 lei, precum și de creșterea nivelului îndemnizației sociale pentru pensionari de la 520 lei la 640 lei (de la 1 iulie 2018) și de la 640 lei la 704 lei ( începând cu septembrie 2019).

Cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital, precum și pe cele aferente programelor de dezvoltare finanțate din surse interne și externe, au fost de 33,2 miliarde lei, cu 26,3% mai mari față de aceeași perioadă a anului precedent.

viewscnt
Afla mai multe despre
deficit bugetar
executia bugetara
buget
ministerul finantelor