Declarația 394 va cuprinde, începând cu 1 octombrie 2016, toate operațiunile către/de la toate persoanele juridice sau fizice, plătitoare sau neplătitoare de TVA, arată o analiză a obligațiillor de raportare care apar din această lună, realizată de consultantul fiscal Eugenia Ion, tax manager, Contexpert.
Dacă până în septembrie inclusiv formularul era depus doar pentru operațiunile cu persoanele înregistrate în scopuri de TVA, practic nefiind declarate informații suplimentare față de versiunea anterioară, din această lună nivelul de detaliere va fi mai complex, iar volumul de date care trebuie raportate va fi semnificativ mai mare, apărând, implicit, riscuri crescute de erori.
Declarația 394 va fi depusă pentru orice operațiune taxabilă în România pentru care este emisă o factură, inclusiv pentru avansuri, pentru operațiunile la care se aplică sistemul TVA la încasare sau taxare inversă, dar și pentru operațiunile de autofacturare și cele care au la bază bonuri fiscale.
Ce va fi declarat în plus din această lună
Din octombrie sunt declarate toate operațiunile – livrări și achiziții – cu toate persoanele juridice și fizice, de pe teritoriul României sau din afara acestuia, excepție făcând anumite tipuri de operațiuni intracomunitare. În declarație vor fi completate secțiuni noi:
secțiunea D – Rezumatul declarației privind operațiuni desfășurate cu persoane neînregistrate în scopuri de TVA
secțiunea E – Rezumatul declarației privind operațiunile desfășurate cu persoane impozabile nestabilite în România care sunt stabilite în alt stat membru, neînregistrate și care nu sunt obligate să se înregistreze în scopuri de TVA în România (excepție fac operațiunile declarate în 390)
secțiunea F – Rezumatul declarației privind operațiunile desfășurate cu persoane impozabile neînregistrate și care nu sunt obligate să se înregistreze în scopuri de TVA în România, nestabilite pe teritoriul Uniunii Europene
secțiunea G – Rezumatul declarației privind încasările realizate din operațiuni efectuate prin intermediul aparatelor de marcat electronice fiscale, precum și din activități exceptate. Până în octombrie nu există obligația declarării bonurilor fiscale. Semnalăm că de de la 1 ianuarie 2017, în declarația 394 vor fi cerute numele, prenumele, codul numeric personal sau CUI-ul și adresa completă pentru toate facturile emise către persoane fizice, indiferent de valoare.
Astfel, principalele informații care trebuie declarate de acum sunt:
- toate achizițiile atât cu persoane înregistrate în scopuri de TVA, cât și cu cele neînregistrate, din România ori din afară României, excepție făcând livrările/achiziții de bunuri intracomunitare sau prestări/achiziții de servicii intracomunitare pentru care există obligativitatea depunerii declarației 390, iar raportarea se va face detaliat, pe fiecare cod/număr de înregistrare fiscală ori cod numeric personal
- operațiunile cu persoane neînregistrate în scopuri de TVA din România, respectiv operațiuni cu persoane impozabile nestabilite în România, neînregistrate și care nu sunt obligate să se înregistreze în scopuri de TVA în România, stabilite în alte state membre, respectiv în afară UE
- plajă de facturi utilizate într-o anumită luna, numărul și seria facturilor stornate ori anulate și numărul și seria autofacturilor
- pentru achizițiile efectuate de la persoane neînregistrate în scopuri de TVA pe lângă numărul de facturi și valoarea acestora, se vor completa și detalii privind natura achizițiilor, grupate în: cereale și plante tehnice, deșeuri feroase și neferoase, masă lemnoasă, clădiri, terenuri, alte bunuri, servicii
- defalcat, operațiunile pentru care s-au emis facturi simplificate sau bonuri fiscale
- dacă s-a depus decont de TVA cu opțiune de rambursare, trebuie detaliată natură operatunilor efectuate în perioada din care provine TVA de rambursat
- pentru livrările de bunuri/prestările de servicii taxabile, se înscrie în formular și valoarea totală a documentelor emise pentru operațiunile pentru care nu există obligația emiterii unei facturi sau a unui bon fiscal
- facturile primite în perioada de raportare, indiferent de data la care intervine exigibilitatea TVA
- facturile care au înscrisă mențiunea „taxare inversă” sau „TVA la încasare”, indiferent de data la care intervine exigibilitatea TVA , precum și borderourile de achiziții de bunuri, filele din carnetele de comercializare a produselor din sectorul agricol în cazul achizițiilor efectuate de la persoane fizice, contracte încheiate cu persoane fizice și/sau alte document
- valoarea totală a facturilor simplificate și a bonurilor fiscale care îndeplinesc condițiile unei facturi simplificate dacă au înscris codul de înregistrare în scopuri de TVA al beneficiarului
Declarația 394 este utilizată de autoritățile fiscale pentru analizele de risc în baza cărora au loc inspecțiile fiscale. În aceste condiții, informațiile declarate sunt confruntate cu cele ale partenerilor de business și sunt analizate tipurile de tranzacții, precum și istoricul persoanelor implicate în lanțurile tranzacționale.