Angajații români sunt printre cei mai prost plătiți din Uniunea Europeană. Și pentru asta nu este de vină conspirația capitaliștilor veroși, ci incompetența centenară a statului.
Că românii sunt săraci și câștigă puțin este un adevăr pururi valabil. Au apărut și studii care arată că românii muncesc cele mai multe ore pe săptămână din UE, mai mult chiar decât nemții, care sunt, în imaginarul public, printre cei mai muncitori oameni de pe planetă.
Guvernul promite creșteri de anvergură ale salariilor, în noua Lege a salarizării unitare. Este vorba de salariile bugetarilor, desigur. Statul român pare că nu mai are răbdare și vrea să-i plătim angajații cât mai repede la un nivel similar „celui de afară”.
Situația actuală
Salariile de la stat în România sunt deja mai mari decât cele din sectorul privat. În administrația publică au sărit de 3.300 de lei în ianuarie, față de o medie de 2.300 de lei pentru toată economia.
Salariile din învățământ și sănătate, care au stat multă vreme sub salariul mediu, au ajuns la acest nivel și chiar peste cu aproape 370 de lei în cazul angajaților din sănătate, după o creștere de peste o treime în ultimul an. O comparație a Consiliului Fiscal arată că raportul lefurilor de la stat față de media pe economie a depășit deja media europeană în mai multe domenii.
Salariații români câștigă din ce în ce mai bine în ultimii ani. Salariul mediu net a avansat cu circa 32%, calculat în euro, pentru valoarea din luna ianuarie, în ultimii doi ani. Spre comparație, avansul din Polonia este de 6% în același interval, la fel ca în Germania (calculele sunt făcute prin raportare la salariul brut în Polonia și Germania – datele pentru Germania sunt cele din 2016 - , utilizând convertoare de salarii în net. Sumele sunt în euro). Această creștere a venit pe un fond de stabilitate a prețurilor, astfel că veniturile au crescut în mod real.
Unde stă România în acest moment? Salariul mediu net din ianuarie este de 511 euro, față de 697 de euro în Polonia și 2265 de euro în Germania. Dar prețurile nu sunt aceleași în cele trei țări. Prețurile în România sunt la aproximativ jumătate din media UE, în timp ce în Polonia sunt ușor mai mari*, iar în Germania foarte puțin peste media UE. Altfel spus, un euro cumpără mai multe produse și servicii în România decât în Polonia și Germania. Ajustate cu puterea de cumpărare, salariile în România sunt de circa 1.000 de euro, cele din Polonia de aproape 1.300 de euro, iar cele din Germania de circa 2.250 de euro.
PRECIZARE Sigur, ajustarea cu puterea de cumpărare nu contează când vizitezi o altă țară din UE și te simți sărac sau vrei să-ți cumperi o mașină care costă cam la fel peste tot în UE. La fel, salariul mediu nu este o expresie a cât câștigă fiecare, ci un calcul pur statistic, care e influențat în sus de cei cu venituri foarte mari, și în jos de cei plătiți cu salariul minim, după principiul dacă eu am patru mere și tu niciunul, în medie avem două mere.
Calculul este influențat și de distribuția pe regiuni. În București Ilfov salariile sunt cu jumătate mai mari față de restul țării, doar în câteva orașe mare veniturile fiind comparabile cu cele din București. Față de cea mai săracă regiune, Nord-Est, salariile din București erau cu circa 65% mai mari la finele anului trecut.
Dar de ce se întâmplă asta, de ce nu avem salarii ca afară?
România are printre cele mai puțin competitive regiuni din Europa, potrivit unui studiu realizat de Comisia Europeană. Educația, sănătatea, infrastructura și calitatea instituțiilor statului trag în jos România în comparație cu aproape toate statele europene.
Modelul centralizat de dezvoltare aduce însă și discrepanțe în interiorul țării, cu o zonă a Capitalei avansată în termeni de productivitate și comparabilă cu Vestul Europei, și cu regiuni care se zbat la o treime din media UE. Centralizarea resurselor și dezvoltării într-o regiune este clar că produce un standard de viață mai mare pentru locuitorii acesteia și perspective mai proaste pentru cei ai celorlalte regiuni.
Bucureștiul avea, în 2015, un PIB per capita ajustat cu puterea de cumpărare, cu 36% peste media UE, în timp ce restul regiunilor obțineau între 32% (Nord-Est) și 57% (Vest) din media UE. Regiunile competitive au un PIB per capita mai mare și, în consecință, venituri mai mari ale salariaților.
Studiul la care făceam referire mai sus împarte UE în 263 de regiuni. Regiunile sunt împărțite, la rândul lor, în cinci stadii de dezvoltare, în funcție de produsul intern brut per capita, ajustat cu puterea de cumpărare. În funcție de stadiul de dezvoltare, ponderea grupurilor în calculul indicelui se schimbă. În cazul regiunilor cel mai puțin dezvoltate factorii de bază (precum calitatea instituțiilor, educației, sănătății, infrastructurii) au o pondere mai importantă, în timp ce în cazul celor dezvoltate inovația e mai e mai importantă. Eficiența are o pondere egală pentru fiecare stadiu.
Bază
Instituțiile șubrede ale statului
Percepția corupției la nivel regional este printre cele mai ridicate din UE, alături de regiunile din Grecia, Bulgaria, Italia, Ungaria și Cehia. Și la capitolul calitatea și răspunderea serviciilor guvernamentale România stă foarte prost, la un nivel similar Bulgariei. București-Ilfov e mai rău la acest capitol decât restul țării, posibil din cauza acumulării birocratice și politice din Capitală. Imparțialitatea serviciilor guvernamentale este și ea percepută rău, mai ales în Nord-Vest.
Că instituțiile din România stau rău în comparație cu restul Europei nu e o noutate. Pe lângă corupție, statul român oferă și o eficiență foarte redusă (la nivelul Bulgariei sau sub) a guvernării și calității reglementării sau a protejării drepturilor de proprietate, după cum arată datele Băncii Mondiale din 2013.
Starea instituțiilor din România este, astfel, una dintre cele mai slabe din UE, cu București-Ilfov în coada listei din țară, pe locul 261 din 263 la nivel european.
Campioni la investiții, codași la infrastructură
La capitolul infrastructură, judecat în funcție de accesul la autostrăzi, căi ferate, curse aeriene și acces la rețele feroviare de mare viteză (peste 80 km/h), Regiunea București Ilfov este privilegiată total în raport cu restul țării, cu un raport de acces de 2-3/1. Chiar și din această poziție, Capitala și zona înconjurătoare stă mai prost decât majoritatea regiunilor din Polonia și Ungaria și decât regiunile cu un PIB per capita similar.
În comparație cu studiile anterioare, situația infrastructurii României în raport cu Europa nu s-a îmbunătățit, deși ani de-a rândul statul a alocat printre cele mai mari sume din UE raportat la economie și buget la acest capitol. Sunt notorii problemele cu construcția și livrarea autostrăzilor, printre cele mai scumpe din Europa per kilometru sau scăderea vitezei medii pe calea ferată.
Indicele accesului la autostrăzi, raportat la populație și suprafață, e la jumătate sau o treime în comparație cu regiunile Poloniei și Ungariei și la un nivel comparabil cu cel din Bulgaria. Cel mai rău stau regiunea Nord-Est, pe unde nu trece nicio autostradă și planurile pentru construcția uneia sunt departe în viitor. Regiunile Sud-Est, Centru și Nord-Vest au scoruri reduse, la sub jumătate din indicele pentru București-Ilfov (care la rândul său e comparabil cu unele regiuni din Polonia).
De la aderarea la UE în 2007 și până în 2016, cheltuielile statului de la buget cu investițiile în capital fix au depășit 73 de miliarde de euro (date de la Eurostat și Ministerul de Finanțe). Raportat la buget, între 2007 și 2015 media cheltuielilor de investiții e de 14,3% în timp ce în Uniune media e de 6,7%, așadar mai mult decât dublu.
Mortul sănătos
Și la capitolul sănătate, domeniu gestionat aproape în totalitate de stat, regiunile României stau rău, pe locurile 247-260 în Europa, mai sus fiind doar București Ilfov, locul 199.
Decesele generate de bolile de inimă și cancer, mortalitatea infantilă ridicată și accidentele rutiere mortale dese trag în jos țara în comparație cu cea mai mare parte a Europei. Bulgarii, polonezii și ungurii se învârt în jurul nostru la acest capitol, cu unele regiuni mai slab cotate, cu altele mai bine.
La macro stăm binișor
Dacă este ceva la care suntem mijlocași în capitolul indicatorilor de bază, acel lucru e stabilitatea macro-economică (locul 15), lăudată și inovată deseori de către Banca Națională a României. Statistica în cauză ia în calcul media deficitului, datoriei publice și a dobânzilor plătite de stat în perioada 2012-2014, când România stătea ceva mai rău decât în 2014-2016.
Guvernul merge pe deficite publice din ce în ce mai mari în ultima vreme, într-o perioadă de creștere economică viguroasă, când ar trebui să facă economii, cu riscuri ca limita de 3% din PIB să fie depășită. Dacă proiectul salarizării unitare este adoptat în forma propusă de Executiv, deficitul ar putea ajunge la 6% din PIB în 2018, avertizează Consiliul Fiscal. Situația macro s-ar putea deteriora astfel destul de rapid.
Autorii studiului arată că o creștere mică a competitivității la capitolul de bază se corelează cu un avans al PIB per capita.
Educația, la pământ
Educația de bază, calculată ca indicator la nivel național, pe baza testelor PISA, e foarte slabă, fiind cotată mai bine doar decât cea din Bulgaria și Cipru și foarte departe de Grecia, următorul loc în clasament deasupra României. Evaluările arată că Polonia are o pondere la jumătate față de România a elevilor care sunt la prima categorie de bază sau sub aceasta în privința cititului, lucru valabil și pentru noțiunile de bază în materie de știință. În cazul matematicii, Polonia are unele dintre cele mai bune rezultate din UE, în timp ce România e pe penultimul loc, în fața Ciprului.
Școlile românești, în majoritate de stat, produc analfabetism funcțional. 42% dintre elevii de 15 ani, deși știu să scrie și să citească, nu înțeleg ce citesc, față de o medie de 15% la nivelul UE, potrivit unui studiu din 2016.
Educația trage în jos regiunile din România în comparație cu corespondetele din Europa care au un nivel similar al PIB per capita și efectele pe termen lung al acestei probleme vor fi greu de îndreptat, chiar dacă România se apucă mâine de mult așteptata reformă.
Testele PISA nu sunt raportate la nivel regional, însă este posibil ca și aici să avem o discrepanță între București Ilfov și restul regiunilor, mai ales dacă ne raportăm la educația superioară, despre care vom discuta mai jos.
Eficiență
Cu o bază deficitară, nici la capitolul eficiență regiunile țării nu stau prea bine. Educația superioară și formarea continuă pun iarăși România pe ultimele locuri din Europa, cu excepția București-Ilfov, care e pe la mijlocul clasamentului.
Educație superioară nu prea avem, nici liceul nu-i pentru toți
Cel mai rău la capitolul absolvenți de facultate în populația cu vârsta 25-64 de ani stau cei din regiunile Nord-Est și Sud-Est, cu o rată de 12%, respectiv 12,4%. Pentru restul țării media este în jurul a 14%, iar în București Ilfov de 33% (date aferente anului 2013).
Spre comparație, regiunile din Polonia au o rată a celor cu studii superioare între 20% și 26% și de 35% în Mazovia, regiunea din care face parte capitala Varșovia. În Ungaria, rata este între 17% și 19%, cu vârful la 33,2% în Ungaria Centrală, regiune ce include și Budapesta. Până și Bulgaria are o pondere mai mare a absolvenților de facultate, între 19,4% și 25,2%, în timp ce în Sud-Vestul țării, în regiunea din jurul Sofiei, rata absolvenților e de 35,1% - și distribuția absolvenților e, astfel, mai echilibrată în Bulgaria decât în România.
Câte de importantă e educația superioară? Chiar dacă „avem nevoie de tinichigii și mecanici”, în timp ce “noi facem filosofi”, cum spunea fostul președinte Traian Băsescu, în realitate cei cu studii superioare au cea mai bună perspectivă în lucra undeva. Rata de ocupare era de peste 85% în rândul absolvenților de studii superioare, de aproape 65% în rândul celor cu studii medii și de doar circa 43% în rândul celor cu studii reduse, potrivit datelor de la Institutul de Statistică pe anul 2015. Corelația se păstrează și în cazul ratei șomajului, la jumătate (4,1%) la acel moment pentru cei cu studii superioare față de cei cu învățământ scăzut.
Regiunile din România au și unele dintre cele mai ridicate rate ale tinerilor care părăsesc școala înainte de liceu. Peste 22% dintre tinerii de 18-24 de ani nu erau înscriși în nicio formă de educație sau pregătire după terminarea gimnaziului în regiunile Nord-Est, Sud-Est și Sud-Muntenia (media 2012-2014). Mai puțini tineri fără liceu erau, procentual în regiunile Nord-Vest Sud-Vest Oltenia (16% , 16,6%) și Centru (18,4%). Regiunea Vest stătea cel mai bine (12,6%), după București Ilfov (7,7%).
Situația din România e similară cu cea din Bulgaria, cam de 3-4 ori mai proastă decât cea din Cehia sau Polonia și cu aproximativ jumătate mai rea decât cea din Ungaria. Dintre țările avansate, multe regiuni din Spania și câteva din Italia (în special în sud) au un nivel similar cu cel din România în privința tinerilor care ies prematur din școală. (Pe de altă parte, Spania are o situație mult mai bună decât România la capitolul absolvenților de facultate, în timp ce Italia stă cam la fel).
Țară mare, puțini angajați
Întâlnim o discrepanță ridicată în România între regiuni și la capitolul eficiența pieței muncii. Indicatorul ia în calcul datele privind rata angajării, șomajul (inclusiv pe termen lung și pe sexe) precum și ponderea tinerilor de 15-24 de ani care nu sunt nici la școală și nici nu muncesc sau sunt înregistrați că se pregătesc.
România are o rată redusă a șomajului în contextul european. Datele din studiu sunt cele din 2014 și se bazează pe ancheta teritorială a Statisticii pe circa 28.000 de locuințe, care produce rezultate foarte diferite față de șomajul înregistrat la birourile teritoriale de muncă. Pe sondaj, București Ilfov avea o rată mai ridicată a șomajului (7,2%) față de media pe țară (6,8%), în timp ce pe șomajul înregistrat avea cea mai mică rată din țară (1,9% față de 5,4%). Invers, Regiunea Nord-Est avea pe anchetă o rată șomajului de 4,2% în 2014 și o rată înregistrată de 6,6%. Discrepanțele dintre date, pe care unii autori au încercat să le explice la un studiu la nivel național pe cinci țări europene, ar putea să reprezinte fie limita cercetării statistice, și/sau o apetență mai ridicată pentru munca la negru în unele zone.
Mai în detaliu, datele pe regiuni și județe arată discrepanțe majore între populație și numărul salariaților. La nivelul țării, datele pe media anului 2015 de la INS arată că la o populație de 19,7 milioane numărul salariaților era de circa 4,6 milioane, deci o rată a angajaților la populație de 23% și o rată a urbanizării de 54%. Regiunile unde urbanizarea e mai redusă au o rată a populației angajate mult mai redusă decât media națională, cum este cazul în Nord-Est, Sud-Vest Oltenia și Sud-Muntenia, unde numai 16%, respectiv câte 18% din populație e angajată.
În Sud-Muntenia, nivelul este ridicat de Argeș și Prahova, unde sunt afaceri în industrie și servicii, altfel situația ar fi și mai rea, cu județe precum Giurgiu, unde doar 11% din populație lucrează.
La polul opus, în Regiunea București-Ilfov, unde 89% din populație stă la oraș, 42% din populație e salariată. Regiunea Vest, unde 61% din populație e în mediul urban, rata de angajare e de 28%, a doua cea mai mare din țară. Pe județe, doar Timiș și Sibiu sar de 30%.
Repartizarea populației și salariaților pe regiuni și județe și rata angajaților. Click pe foto pentru mărire.
România nu excelează nici la capitolul antreprenoriat. Deși în ultimii 20 de ani numărul de firme active din economie s-a dublat, numărul de firme la mia de locuitori în România rămâne la cel mai scăzut nivel din UE, de 22%, față de 43%, potrivit unei analize a BNR pe datele disponibile la finele lui 2014.
De asemenea, românii au înființat, în primele două luni din acest an, 17.251 de companii noi, în scădere cu 11,3% față de aceeași perioadă din 2016, în special ca urmare a reducerii cu 18% a înregistrării de societăți cu răspundere limitată (SRL), arată statisticile publicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC).
Râul, ramul, agricultorul român
Ce e poate mai relevant pentru cât din populație este în economie e rata ocupării. Dacă excludem agricultura, e jale. Nicio regiune în afara București Ilfov nu are o rată a ocupării forței de muncă peste 50% (la nivelul anului 2014). Adică cei în vârstă de 15-64 de ani care sunt apți de muncă nu lucrează nicăieri (oficial sau la negru). Regiunile Vest și Nord-Vest au rate de puțin peste 49%, Centru de 47%, Sud-Muntenia de 44%. Restul sunt sub 37%, în timp ce București-Ilfov e la aproape 64%. Cum stăm în context european? Bulgaria are toate regiunile la peste 50%, Cehia la peste 63%, Ungaria la peste 62%, Polonia are 7 regiuni (din 15) între 43 și 47%, două peste 62% și restul între praguri. Țări avansate precum Olanda și Marea Britanie sunt cu aproape toate regiunile la peste 70%, în timp ce Italia are regiuni care depășesc 60% și câteva pe la nivelul României.
Statistica măsura, la nivelul anului 2014, 8,6 milioane de români în populația ocupată, din care rezultă o rată de ocupare de 61%. Dintre aceștia peste 28% lucrau în agricultură, procent similar cel al lucrătorilor în industrie și construcții. România are, de departe, cea mai mare rată și cel mai mare număr în valori nominale a agricultorilor din Europa, domeniu cu o rată scăzută la formarea valorii adăugate. După 2007, populația ocupată în agricultură a scăzut constant ca urmare a migrației și a sporului natural negativ.
În aceste condiții, a unui număr mic de oameni din populație cu venituri bănești din salarii, în România venitul median anual era de 2.300 de euro în 2015, cea mai redusă valoare din Europa, cu circa 1.000 de euro sub cea din Bulgaria. Mediana reprezintă punctul unde jumătate din populație câștigă peste și jumătate sub acest nivel.
Productivitate mică, distribuită inegal
Productivitatea muncii, calculată ca raport între PIB/persoanele ocupate în industrie și servicii, înregistrează mari variații în interiorul țării. În regiunea Nord-Est PIB/angajat e la doar o treime din media europeană, în timp ce în București-Ilfov e de 115%, de trei ori și jumătate mai mare. Valoarea din București poate fi influențată și de fluxurile de navetiști din județele adiacente, în condițiile în care aceștia muncesc și produc în deplasare și nu în regiunea unde au domiciliul. Totodată, regiunea Capitalei e preponderent o zonă urbană și semi-urbană, în timp ce restul regiunilor au în componență și mult spațiu rural.
Regiunile Centru și Vest sunt la puțin peste jumătate din nivelul din București (aproape 60% din media UE). Mai prost stau regiunile Sud-Est (56%), Sud-Est și Centru (aproape 60%) Nord-Vest (46%) și Sud-Vest Oltenia (aproape 41%).
Valoarea PIB/salariat din București-Ilfov e mai mare decât cea din aproape toate regiunile Suediei, cu excepția Stockholm și chiar peste majoritatea regiunilor Marii Britanii sau ale Franței, Spaniei sau Germaniei și cam pe la nivelul (chiar ușor peste) regiunilor din Austria.
România înregistrează cea mai mare discrepanță din UE la acest capitol al producției între regiunea din jurul Capitalei și restul țării.
Spre exemplu, în Bulgaria nici regiunea din care face parte Sofia nu depășește de două ori nivelul PIB/salariat față de cea mai săracă regiune (56% vs 30% din media UE). În Ungaria, raportul dintre regiunea din jurul Budapestei și cea mai săracă regiune e și mai restrâns (77% vs 56%). În Polonia raportul e ceva mai debalansat, cu un PIB/salariat de aproape 98% din media UE în regiunea Varșoviei față de 46% în Lublin, regiune la granița cu Ucraina și Belarus. Polonia are, însă, alte două regiuni cu PIB/salariat apropiat de cel al capitalei și alte patru la peste 70% din PIB/salariat al UE.
Țările avansate au, în general, o distribuție mult mai echilibrată a producției per capita. Un dezechilibru mai mare între regiunea care conține capitala și restul vedem în cazul Franței și al Marii Britanii, însă, dincolo de această diferență vedem o distribuție relativ egală a producției. Din nou, fluxul de navetiști trebuie luat în calcul.
Venitul disponibil pe gospodărie (banii rămași după plata dărilor către stat) ajustat cu puterea de cumpărare, era, la nivelul anului 2013, printre cele mai reduse din UE. Regiunile Nord-Est, Muntenia și Oltenia aveau un venit de sub jumătate din media UE (44%, respectiv 48%), iar restul sunt ușor peste jumătatea mediei, cu două excepții, Vest (65%) și București Ilfov (95%). Din nou, distribuția pe regiuni în Polonia e mult mai echilibrată, cu cele mai multe regiuni între 60 și 70%, și cu Varșovia la 84%. Situația din Ungaria, cu o distribuție între 50 și 61% din media UE, nu arată, în schimb, mult mai bine decât cea din România.
Cât au țările avansate? La britanici venitul disponibil e între 90 și 133% din media UE, la nemți între 109 și 156% din media UE și la francezi între 97% și 135% (dacă excludem teritoriile din insule).
Inovație
La capitolul inovație România e în urma Europei cu mult, la bătaie pentru ultimul loc cu bulgarii. Despre legătura dintre inovație și venituri s-au scris tone de literatură economică, inovația fiind baza progresului în piață.
Într-un secol în care se discută despre robotizarea muncii, big data sau alte concepte care sună străin în limba română, și în care companiile cele mai inovative la nivel mondial sunt toate în zona electronică/IT, România are a doua cea mai redusă rată de penetrare a internetului, cu o distribuție foarte variată pe regiuni. În timp ce Nord-Est, Sud-Est și Sud-Muntenia se învârt pe la 57-59%, Vestul e la un nivel apropiat celui din Polonia, cu 72%, în timp ce București e la un nivel apropiat de țările civilizate, cu 83%. Doar de aici un număr semnificativ dintre locuitori fac și comenzi pe internet, cu o rată de 22%, în timp ce în restul țării e sub 10%, cu excepția regiunii Nord-Vest. Rata din Polonia, de pildă, depășește 30% în toate regiunile.
De partea cealaltă, doar 78% dintre firme au conexiune la internet, față de un nivel de peste 90% în aproape toată UE. Doar Bulgaria e la nivelul nostru, în timp ce Polonia și Ungaria sunt la 88%.
Firmele din România au și printre cele mai scăzute scoruri la nivelul de adopție a noilor tehnologii și a investițiilor străine directe.
Industria de IT și comunicații din România, redusă cum e la nivel de angajați, aduce mai multă valoare adăugată în economie decât agricultura, fără să mai adăugăm că are și printre cei mai bine plătiți angajați, cu un salariu mediu de peste 1.000 de euro.
Investițiile în cercetare-dezvoltare sunt infime, aproape inexistente în Sud-Est, Centru sau Oltenia. Doar în București Ilfov se apropie de 1% din PIB, în timp ce Polonia are patru regiuni peste acest nivel, iar în Germania se ajunge și la 6% din PIB regiunii Stuttgart.
Drept urmare, înregistrările de patente sunt aproape inexistente. Doar în București există 14 la un milion de locuitori, însă dacă îl raportăm la Suedia, unde sunt câteva sute la un milion de locuitori, numărul pălește. În cazul patentelor pentru tehnologii înalte, datele din România sunt foarte apropiate de 0.
Deși avem autori foarte prolifici de lucrări științifice în pușcării, efortul lor nu e suficient pentru a produce un impact la nivelul țării. Doar Bucureștiul e la media UE, cu aproape 1.900 de lucrări la un milion de locuitori, în timp ce în Sud-Muntenia sunt doar 100.
Cele mai puține investiții străine
Cu o economie atât de puțin competitivă la nivel european, nici investitorii străini, atât de contestați politic în ultima vreme, nu prea ne-au călcat pragul.
România are cel mai redus nivel al investițiilor străine directe per capita din UE, cu un stoc de 3.400 de euro/capita, în timp ce toate fostele state comuniste depășesc 5.000 de euro/capita. Ungaria este campioană la acest nivel, cu un stoc de 234 de miliarde de euro, adică aproape 24.000 de euro/capita. Cele 67 de miliarde de euro care au intrat în România au mers în proporție de 60% către București-Ilfov, în timp ce banii au evitat aproape de tot Sudul și Moldova.
Și fără investiții nici competitivitatea nu are cum să crească prea mult, dacă nu cumva statul găsește bagheta magică prin care banii cheltuiți în infrastructură vor și aduce autostrăzi și cei din educație vor scoate din școală oameni care să și știe ceva, ori cei din medicină români mai sănătoși.
Vor reuși salariile mai mari promise de Guvern să îndrepte lucrurile strâmbe? România a mai pus o dată carul înaintea boilor, în perioada anterioară de boom economic, și știm ce a urmat.
