Cu un plus de 4.400 de bugetari în ultima lună, Guvernul Ciucă a depășit la angajări toate guvernele începând din 2017

Cu un plus de 4.400 de bugetari în ultima lună, Guvernul Ciucă a depășit la angajări toate guvernele începând din 2017
scris 6 iul 2023

Numărul posturilor ocupate din administrația publică a crescut în luna mai cu 4.395, la 1,283 milioane, a treia lună în care personalul din sectorul bugetar a urcat, după martie (+470) și aprilie (+2.260). Ritmul a accelerat în contextul în care sistemul bugetar a grăbit angajările înainte ca Guvernul să instituie, în luna mai, restricții în ceea ce privește concursurile de recrutare. Astfel, guvernul Ciucă a lăsat, la final de mandat, sistemul public cu 24.899 mai mulți bugetari decât la momentul la care a preluat conducerea Guvernului, cu o medie lunară de 1.383 de posturi în plus, cel mai mult dintre toate guvernele începând din 2017, relevă datele analizate de Profit.ro.

Guvernul PNL/PSD/UDMR, condus de premierul Nicolae Ciucă, a înregistrat până la finele lunii mai - 18 luni de mandat, fără a mai socoti și cele două săptămâni din iunie - o medie lunară a creșterii numărului de posturi ocupate la stat de 1.383, peste guvernele liberale conduse de Ludovic Orban - 1.064/lună și Florin Cîțu - 835/lună, dar și peste guvernele PSD din 2017-2019 - 1.336/lună.

Urmărește-ne și pe Google News

Plusul de posturi din luna mai reprezintă cu cât a crescut numărul de posturi ocupate în administrația publică, nu totalul angajărilor în luna respectivă. Angajările au fost, probabil, mult mai multe, compensând și ieșirile din sistemul public (cum ar fi cele prin pensionare).

Rezultate record la companiile controlate de stat. Statul așteaptă acum dividende de aproape 10 miliarde de lei CITEȘTE ȘI Rezultate record la companiile controlate de stat. Statul așteaptă acum dividende de aproape 10 miliarde de lei

Creșterea numărului de bugetari ar putea continua și în iunie, întrucât Guvernul a permis continuarea concursurilor mai avansate ca procedură de desfășurare și nu a blocat angajările în anumite domenii și pe anumite posturi. Executivul a decis la mijlocul lunii mai să restricționeze angaqjările la stat, cu excepția însă a unor domenii și a unor categorii de posturi.

Datele publicate de către autorități pe timpul verii (aproximativ în perioada iunie-septembrie) au o relevanță redusă în ce privește evoluția numărului  de bugetari, întrucât sunt influențate puternic de întreruperea unor contracte pe timpul verii și reluarea acestora în toamnă.

Guvernul Ciucă - 25 noiembrie 2021 - 13 iunie 2023 PNL/PSD/UDMR

(date disponibile momentan pana la final de mai)

Calculul pentru guvernul condus de premierul Nicolae Ciucă sunt doar pentru perioada dintre finele noiembrie 2021 și sfârșitul lunii mai 2023, fără a mai socoti și cele 13 zile din iunie în care Ciucă a condus guvernul.

INFOGRAFIC Clujenii și bucureștenii plătesc cu 35% mai mult decât timișorenii pentru închirierea unei garsoniere sau a unui apartament cu două camere CITEȘTE ȘI INFOGRAFIC Clujenii și bucureștenii plătesc cu 35% mai mult decât timișorenii pentru închirierea unei garsoniere sau a unui apartament cu două camere

În cele 18 luni, numărul de posturi ocupate a crescut cu 24.899, reprezentând o medie de 1.383 angajați în plus pe lună, potrivit calculelor Profit.ro. În măsura în care ritmul creșterii numărului de posturi ocupate a accelerat în luna mai la peste 3.500, Guvernul Ciucă ar putea avea o creștere medie lunară a numărului de bugetari chiar mai ridicată decât cea a guvernării PSD din 2017-2019.

Număr de posturi ocupate:

  • mai 2023 - 1.283.709
  • noiembrie 2021 - 1.258.810

Guvernul Cîțu - 23 decembrie 2020 - 25 noiembrie 2021 PNL/USR/UDMR

În cele 11 luni ale guvernului condus de Florin Cîțu, numărul de posturi ocupate a urcat cu 9.186, reprezentând o medie de 835 pe lună.

Număr de posturi ocupate:

  • noiembrie 2021 - 1.258.810
  • decembrie 2020 - 1.249.624

Guvernele Orban I și II - 4 noiembrie 2019 - 23 decembrie 2020 PNL

În perioada în care guvernul a fost condus de premierul Ludovic Orban, numărul total al angajaților din administrația publică a urcat cu 13.835, respectiv în medie cu 1.064 pe lună.

Număr de posturi ocupate:

  • decembrie 2020 - 1.249.624
  • octombrie 2019 - 1.235.789

Guvernele Grindeanu, Tudose și Dăncilă - 4 ianuarie 2017 - 4 noiembrie 2019 PSD/ALDE/UDMR

În cei aproape trei ani de guvernare PSD (34 de luni), cu premierii Sorin Grindeanu, Mihai Tudose și Viorica Dăncilă, numărul de bugetari a crescut cu 45.423, o medie lunară de 1.336 de posturi în plus.

Număr de posturi ocupate:

  • octombrie 2019  - 1.235.789
  • decembrie 2016  - 1.190.366
viewscnt
Afla mai multe despre
angajari
bugetari
angajari stat
sistem public