Directorul Consiliului Economic Național al Statelor Unite, Kevin Hassett, a declarat că ”peste 10” țări au făcut Statelor Unite oferte de acorduri comerciale ”foarte bune, uimitoare”, după ce președintele Donald Trump a impus tarife vamale ridicate importurilor din numeroase națiuni, transmite CNBC.
Într-un interviu acordat Fox Business, Hassett a afirmat că este ”100% sigur” că SUA nu vor intra în recesiune în 2025. El a negat, de asemenea, că ar fi existat tranzacții bursiere bazate pe informații privilegiate din partea lui Trump sau a oficialilor de la Casa Albă, înainte de pauza bruscă din aplicarea tarifelor reciproce anunțată săptămâna trecută, scrie News.ro.

16 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
Trump, reprezentantul comercial al SUA Jamieson Greer și secretarul Comerțului Howard Lutnick analizează în prezent dacă ofertele comerciale primite sunt ”suficient de bune”, potrivit lui Hassett.
”Încă nu m-am hotărât dacă ar trebui să anunțăm acordurile pe rând sau toate odată, sub formă de pachet”, a adăugat el.
Hassett a mai spus că directorii de companii americane i-au transmis că firmele sunt tot mai interesate să-și relocheze operațiunile din străinătate înapoi în SUA, în timp ce consumatorii cumpără produse străine de teamă că prețurile vor crește din cauza tarifelor viitoare.
”Deci totul e în plină efervescență, cel puțin din ce aud în piață”, a afirmat el, adăugând că cele mai recente date privind piața muncii din SUA sunt ”foarte, foarte bune”.
Totuși, un sondaj publicat luni de un grup industrial arată că 62% dintre directorii generali din SUA se așteaptă la o recesiune sau o încetinire economică în următoarele șase luni. Fondatorul Bridgewater Associates, Ray Dalio, a avertizat duminică la NBC News că politicile tarifare ale lui Trump ar putea duce la ”ceva mai grav decât o recesiune”.
Optimismul lui Hassett a coincis cu o creștere a indicilor bursieri luni dimineață, în urma deciziei lui Trump de a acorda scutiri de la tarifele reciproce pentru electronice precum telefoane, computere și semiconductori.

Cu toate acestea, duminică, Trump a negat pe Truth Social că ar fi oferit vreo scutire, susținând că tarifele pentru aceste produse vor fi aplicate ”într-o altă categorie”, mai târziu.
Miercuri, Trump a anunțat brusc că tarifele reciproce vor fi reduse la o cotă unică de 10% timp de 90 de zile. Anunțul, făcut la doar câteva ore după ce tarifele majorate au intrat în vigoare, a dus la o revenire bruscă a piețelor bursiere, care înregistraseră patru zile consecutive de scădere.
Această volatilitate a ridicat semne de întrebare din partea democraților, care au cerut o anchetă privind posibile manipulări de piață sau tranzacții pe baza de informații privilegiate. Senatorul Cory Booker a declarat duminică că ”există destul de mult fum încât să justifice audieri în Congres”.
Democrații au trimis o solicitare oficială către Comisia pentru Valori Mobiliare și Burse (SEC) să investigheze o creștere suspectă a achizițiilor de opțiuni call, un instrument financiar care anticipează creșterea prețurilor acțiunilor, cu doar câteva minute înainte ca Trump să anunțe suspendarea tarifelor.
Întrebat despre apelul senatorului Booker, Hassett a spus: ”Nu a existat tranzacționare pe bază de informații privilegiate la Casa Albă.” Totuși, el a adăugat că autoritățile competente vor investiga mișcările neobișnuite din piețe.
”Când piețele se mișcă brusc, există entități care verifică dacă nu s-a întâmplat nimic suspect”, a spus el.
”Dar sunt sigur că nu are nicio legătură cu Casa Albă”, a conchis Hassett.