China a promis să "crească semnificativ" datoria pentru a revigora economia, însă nu a oferit detalii clare cu privire la valoarea totală a pachetului de stimulare, lăsând investitorii în așteptare, transmite Reuters.
Ministrul de Finanțe, Lan Foan, a declarat într-o conferință de presă că Beijingul va ajuta guvernele locale să-și gestioneze problemele de datorie, va oferi subvenții pentru persoanele cu venituri mici, va sprijini piața imobiliară și va recapitaliza băncile de stat, printre alte măsuri.
Aceștia sunt pași pe care investitorii i-au cerut de mult timp, în contextul în care a doua cea mai mare economie din lume își pierde din avânt și se confruntă cu presiuni deflaționiste și o scădere accentuată a încrederii consumatorilor, provocată de prăbușirea pieței imobiliare, scrie News.ro.
Totuși, lipsa unei sume exacte pentru pachetul de stimulare prelungește incertitudinile pentru investitori, care așteaptă o politică clară până la următoarea întâlnire a legislativului chinez, care trebuie să aprobe emiterea de datorii suplimentare. O dată pentru această întâlnire nu a fost încă anunțată, dar este așteaptată în săptămânile următoare.
"Conferința de presă a fost puternică în ceea ce privește hotărârea, dar lipsită de detalii numerice", a declarat Vasu Menon, director de strategie pentru investiții la OCBC din Singapore.
El a adăugat că"Stimulul fiscal de mare amploare pe care investitorii îl așteptau nu a fost anunțat”, precizând că acest lucru ar putea dezamăgi piața.
CITEȘTE ȘI Un tribunal din Suedia dă câștig de cauză Poștei într-un litigiu cu TeslaÎn ultimele luni, o serie de date economice au fost sub așteptări, ceea ce a generat îngrijorări că obiectivul de creștere economică de aproximativ 5% al guvernului pentru acest an este în pericol și că un declin structural pe termen lung ar putea fi în curs de desfășurare.
Datele economice pentru septembrie, care vor fi publicate în zilele următoare, sunt așteptate să arate o continuare a slăbiciunii economice, însă oficialii chinezi au exprimat "încredere deplină" că obiectivul pentru 2024 va fi atins.
Speculațiile privind un nou stimul fiscal au fost alimentate de o reuniune a liderilor de top ai Partidului Comunist din septembrie, care a indicat un sentiment sporit de urgență cu privire la economie.
Acțiunile chineze au atins maxime de doi ani după acea întâlnire, crescând cu 25% în câteva zile, înainte de a se retrage apoi, pe măsură ce incertitudinea privind detaliile politicilor oficiale a persistat.
Reuters a relatat luna trecută că China intenționează să emită obligațiuni suverane speciale în valoare de aproximativ 2 trilioane de yuani (284,43 miliarde de dolari) în acest an, ca parte a stimulului fiscal.
Jumătate din această sumă ar urma să fie utilizată pentru a ajuta guvernele locale să își gestioneze datoriile, iar cealaltă jumătate pentru a subvenționa achizițiile de electrocasnice și alte bunuri, precum și pentru a finanța un ajutor lunar de aproximativ 800 de yuani (114 dolari) pentru toate gospodăriile cu doi sau mai mulți copii.
În plus, Bloomberg News a scris că China ia în considerare injectarea a până la 1 trilion de yuani în cele mai mari bănci de stat, deși analiștii avertizează că cererea scăzută de credite ar putea limita eficiența acestui demers.
În septembrie, Banca Centrală a anunțat măsuri de sprijin monetar fără precedent de la pandemia de COVID-19, inclusiv reducerea ratelor dobânzilor și o injecție de lichidități de 1 trilion de yuani. Cu toate acestea, analiștii subliniază că Beijingul trebuie să abordeze problemele structurale mai adânci, cum ar fi creșterea consumului și reducerea dependenței de investițiile în infrastructură finanțate prin datorii.
Ministerul de Finanțe estimează că guvernele locale mai au la dispoziție 2,3 trilioane de yuani pentru a cheltui până la sfârșitul acestui an, inclusiv cote de împrumut și fonduri neutilizate.