CES a fost convocat de urgență mâine dimineață, astfel încât modificările la OUG 114 să poată intra în aceeași zi în ședința de Guvern

CES a fost convocat de urgență mâine dimineață, astfel încât modificările la OUG 114 să poată intra în aceeași zi în ședința de Guvern
scris 27 mar 2019

Autoritățile au convocat Consiliul Economic și Social (CES) mâine, joi, la ora 10 dimineața, pentru a discuta și aviza proiectul de OUG care aduce schimbări importante controversatei OUG 114, adoptată în decembrie anul trecut. Executivul are nevoie de avizul CES pentru a lua în discuție și aproba mâine în ședința de Guvern noul proiect de ordonanță.

În cazul în care OUG 114 nu ar fi modificată până luni, 1 aprilie, băncile ar fi obligate să achite prima tranșă din taxa pe active conform prevederilor mai dure din OUG 114.

Urmărește-ne și pe Google News

Ministerul Finanțelor a pus în dezbatere publică abia ieri seară proiectul pentru modificarea OUG 114, după luni de negocieri cu reprezentanții companiilor afectate.

Proiectul pentru modificarea OUG 114 schimbă prevederile acestea referitoare la sectorul bancar, acordă un răgaz pentru noi discuții administratorilor de pensii Pilon II și aduce modificări și în ce privește sectorul energetic.

INFOGRAFIC Economia românească se pregătește de vremuri tulburi. Primele sectoare afectate CITEȘTE ȘI INFOGRAFIC Economia românească se pregătește de vremuri tulburi. Primele sectoare afectate

Ce modificări aduce noul proiect

DOCUMENT Modificări OUG 114. Guvernul reduce taxa pe activele băncilor și introduce o nouă referință pentru creditele noi în lei

DOCUMENT Guvernul suspendă până la 31 mai cerința ca administratorii fondurilor de pensii Pilon II să își majoreze capitalul social. Termenul pentru prima tranșă de capital social va fi amânat până la 31 decembrie

ULTIMA ORĂ CONFIRMARE Modificarea OUG 114: Încălzirea centralizată a populației scapă de gazele rusești

Modificări OUG 114 Producătorii de electricitate pe cărbune și în cogenerare - scutiți de la plata contribuției de 2%. Distribuitorii și transportatorii de curent și gaze vor beneficia de o rată de rentabilitate majorată de la 5,66 la 6,9%

viewscnt
Afla mai multe despre
oug 114
banci
energie
guvern
ces