Directorul general al băncii americane JPMorgan Chase, Jamie Dimon, a declarat că nu exclude stagflația în economia americană, chiar dacă recent a crescut încrederea că inflația este în declin, transmite CNBC.
”Aș spune că cel mai rău rezultat este stagflația – recesiune, inflație mai mare. Și apropo, nu exclud acest lucru”, a spus Dimon la o conferință de toamnă a Consiliului Investitorilor Instituționali din Brooklyn, New York.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Directorul general al celei mai mari bănci din SUA a facut comentariile într-un moment în care investitorii își îndreaptă atenția către semnele de încetinire a creșterii economice.
Datele recente au arătat că presiunile asupra prețurilor se îndreaptă spre ținta de inflație de 2% a Rezervei Federale, dar rapoartele privind ocuparea forței de muncă și producția au dezvăluit unele semne de atenuare a creșterii economice, scrie News.ro.
Investitorii vor primi câteva date cheie suplimentare săptămâna aceasta, indicele prețurilor de consum și indicele prețurilor de producător urmând să fie publicate miercuri, respectiv joi.
Dar Dimon se îngrijorează că o serie de forțe inflaționiste la orizont, cum ar fi deficitele mai mari și cheltuielile crescute pentru infrastructură, vor continua să adauge presiune asupra unei economii care încă este afectată de impactul ratelor mai mari ale dobânzilor.
CITEȘTE ȘI Rata inflației din Germania, la cel mai scăzut nivel din iunie 2021”Toate sunt inflaționiste, practic pe termen scurt, în următorii doi ani. Deci, este greu să te uiți la [ea] și să spui: „Ei bine, am ieșit din pădure”. Nu cred”, a spus Dimon.
Liderul băncii a avertizat anterior despre o încetinire economică. În august, el a spus că șansele unei ”aterizări lente” sunt în jur de 35% până la 40%, ceea ce sugerează că o recesiune este rezultatul cel mai probabil.