BNR este larg așteptată de analiști să mențină în ședința de luni, 19 ianuarie, la 6,5% rata dobânzii de politică monetară, nivel la care se află din august 2024.
„O nouă accelerare a inflației anuale în a doua jumătate a anului 2025, împreună cu menținerea inflației de bază peste așteptări până la sfârșitul anului, va determina probabil banca centrală să rămână prudentă”, consideră Vlad Ioniță, economist la BCR, într-o notă de analiză.
Inflația a urcat de la circa 5% în iulie la peste 7% în iulie, după ridicarea plafoanelor de preț la electricitate, și mai apoi la aproape 10% din august, după majorarea TVA și a accizelor. Rata anuală a inflației a încheiat 2025 la 9,7%, fiind al cincilea an la rând în care s-a plasat peste ținta BNR de 1,5-3,5% pe an.
Inflația de bază, indicator urmărit îndeaproape de banca centrală, a urcat de la 5,7% în vară la 8,5% la finele lui 2025. Atât inflația headline, cât și cea de bază s-au plasat peste estimările BNR din noiembrie de 9,6%, respectiv 8,1%.
Analiștii se așteaptă ca inflația să rămână ridicată până în vară și apoi să scadă subit, pe fondul unui efect de bază venit din ieșirea din calculul statistic ale scumpirilor din iulie-august 2025.
Economiștii vor urmări tonul comunicatului BNR. În timp ce BCR estimează că banca centrală va menține o retorică hawkish, mai favorabilă unei politici monetare mai restrictive, ING Bank se așteaptă la un ton neutru.
„Având în vedere un profil al inflației încă ridicat în lunile următoare și unele «necunoscute» încă neclarificate, nu am fi surprinși să vedem o poziție destul de neutră din partea Băncii pe 19 ianuarie, în ciuda impactului încă îngrijorător al poziției prudente a consumatorilor asupra cererii interne în ceea ce privește perspectivele de creștere”, arată Ștefan Posea, economist la ING Bank România.
Două dintre necunoscutele care ar putea avea impact semnificativ asupra inflației vin din liberalizarea prețurilor la gaze și din ridicarea plafoanelor de adaos comercial la alimentele de bază, începând cu aprilie.
ING vede inflația la 4,5% la finele anului curent, în timp ce prognoza BCR este mai optimistă, apropiată de cea a băncii centrale, la 3,7%.
Încrederea consumatorilor s-a deteriorat semnificativ anul trecut, mai ales după creșterile de taxe, și s-a menținut la finele anului aproape de minimele istorice.
Analiștii se așteaptă însă la o accelerarea a investițiilor în acest an, mai ales a celor cu fonduri europene, având în vedere că este ultimul an al PNRR, ceea ce va compensa în parte temperarea consumului - în condițiile în care vânzările cu amănuntul abia au rămas pe plus anul trecut, după o încetinire pronunțată începând cu luna august.
„Este de așteptat ca BNR să vadă dincolo de șocul inflaționist dinspre ofertă, legat de măsurile fiscale. Impactul acestora asupra venitului disponibil și a cererii agregate generale ar trebui să contribuie la procesul de dezinflație cu o oarecare întârziere”, notează Vlad Ioniță.
Salariile reale au continuat să scadă pentru a cincea lună la rând în termeni anuali în noiembrie, în contextul înghețării salariilor bugetarilor, după ani de creștere cu două cifre - lefurile acestora vor rămâne înghețate și în 2026.
Prima mișcare a BNR este așteptată la ședința din luna mai. BCR vede tăieri totale de dobânzi în acest an de 1,25 puncte procentuale, în timp ce ING ca rata cheie să fie cu 1 punct procentual mai mică la finele anului.
BCR amintește că excedentul ridicat de lichiditate din sectorul bancar face ca dobânda relevantă să fie cea a facilității de depozit, situată la 5,5%.
După șocul politic și electoral din primăvara anului trecut, cu efecte asupra pieței financiare și valutare, ratele efective de dobândă din piața interbancară (pe baza cărora se calculează IRCC) au revenit spre nivelul de 5,5%, în contextul în care lichiditatea a revenit treptat, deși nu mai este la nivelurile din 2024.

















