Banca Populară a Chinei (PBOC) a redus astăzi dobânda de referință, aceasta fiind a șasea decizie de acest fel adoptată din luna noiembrie, cu scopul de a încuraja creșterea economică.
Dobânda de referință la credite pe un an va fi redusă cu 0,25 puncte procentuale, până la 4,35%, iar cea pentru depozitele pe un an va fi diminuată tot cu 0,25 puncte procentuale, la 1,50%.
Urmărește-ne și pe Google News
Totodată, Banca Populară a Chinei a decis să reducă, pentru a patra oară în acest an, nivelul rezervelor minime obligatorii cu 0,5 puncte procentuale, la 17,5%. Unele bănci vor beneficia de o reducere suplimentară de 0,5 puncte procentuale pentru a susține creditarea afacerilor de talie mică și sectorului agricol, scrie Bloomberg.
Factorii de decizie de la Beijing au adoptat o serie amplă de măsuri monetare și fiscale, având în vedere că economia Chinei încetinește, iar creșterea de 7%, cât este ținta autorităților pentru acest an pentru acest an, va fi probabil ratată.
China a înregistrat în al treilea trimestru al anului cel mai lent ritm de creștere din 2009, de 6,9%, după ce în primele două trimestre a consemnat un avans de 7%.
La începutul lunii, Banca Mondială a revizuit în scădere estimările cu privire la creșterea economică a țărilor din estul Asiei, pe fondul încetinirii economiei chineze.
Potrivit noilor estimări, avansul economic al Chinei ar urma să se situeze la 6,9% în 2015, în timp ce prognozele anterioare, publicate în aprilie, indicau o creștere de 7,1%. Economia ar urma să încetinească la 6,7% anul viitor și la 6,5% în 2017.