Aproape un sfert din proiectul inițial al Therme a fost finanțat de contribuabili, prin ajutor de stat

Aproape un sfert din proiectul inițial al Therme a fost finanțat de contribuabili, prin ajutor de stat
scris 15 ian 2016

Proiectul Therme a beneficiat de un ajutor de stat de 6,6 milioane euro, însemnând 22% din valoarea inițială a investiției de 29,5 milioane euro, potrivit informațiilor publicate de Ministerul de Finanțe. Reprezentanții Therme precizează că valoarea totală a investiției, în momentul finalizării ei, în decembrie 2015, a fost extinsă la 50 milioane euro, iar valoarea anunțată de Finanțe era cea prevăzută în proiectul depus în 2013.

Valoarea ajutorului de stat reprezintă, în aceste condiții, 13% din investiție. Complexul turistic Therme  este finanțat de stat în cadrul Programului multi-anual de ajutoare de stat pentru dezvoltare regională. Alte nouă companii au primit ajutoare în valoare de circa 100 milioane euro, în cadrul aceleiași scheme de finanțare.

Urmărește-ne și pe Google News

“Investiția în valoare de aproximativ 29,5 milioane de euro a beneficiat de un ajutor de stat de 6,6 milioane de euro (28,8 milioane de lei), va crea cel puțin 200 de locuri de muncă și va genera contribuții la dezvoltarea regională prin plata directă de taxe și impozite la bugetul de stat și bugetele locale de aproximativ 10,4 milioane de euro până în 2020”, precizează Ministerul de Finanțe.

Proiectul Therme transformă apa geotermală captată de la o adâncime de 3.100 m, în zona comunei Balotești, județul Ilfov.

Therme București, o investiție de aproape 50 de milioane de euro, se deschide pe 14 ianuarie CITEȘTE ȘI Therme București, o investiție de aproape 50 de milioane de euro, se deschide pe 14 ianuarie

Alte nouă companii au primit, în perioada noiembrie 2014 – iunie 2015, în total ajutoare de stat de 436,37 milioane lei (circa 100 milioane euro), conform schemei aprobate prin hotărârea de guvern 807 din 2014. Valoarea cumulată a investițiilor este de 891,68 milioane lei:

Finanțele au acordat ajutoare de stat de 436 milioane lei pentru nouă proiecte de investiții CITEȘTE ȘI Finanțele au acordat ajutoare de stat de 436 milioane lei pentru nouă proiecte de investiții

Bosch Rexroth – 73,3 milioane lei

CER Cleaning Equipment – 37,45 milioane lei

Leoni Wiring Systems Ro – 39,47 milioane lei

EKR Elecktrokontact Romania – 39,47 milioane lei

Sonaca Aerospace Transilvania – 24,07 milioane lei

Automobile Dacia SA – 58,33 milioane lei

Robert Bosch SRL – 71,23 milioane lei

Airbus Helicopters Industries – 23,5 milioane lei

Timken PWP – 66,02 milioane lei

O altă schemă de ajutoare de stat, aprobată prin hotărârea de guvern 332 din 2014, a acordat finanțare de 74,58 milioane lei pentru 15 companii cu investiții totale de 157,66 milioane lei.

Pentru perioada 2014-2020, sumele prevăzute a fi alocate din fonduri bugetare pentru ajutor de stat ajung la aproximativ 600 de milioane euro (2,7 miliarde de lei), potrivit ministerului.

viewscnt
Afla mai multe despre
ajutor de stat
therme
finanțe