Cea mai mare economie a Europei a revenit pe creștere: PIB-ul german a crescut cu 0,2% în primul trimestru din 2024, a anunțat Oficiul Federal de Statistică (Destatis), depășind estimările analiștilor, care mizau pe 0,1%, potrivit The Guardian.
Destatis spune că această „creștere modestă” s-a datorat creșterii formării brute de capital fix în construcții și a exporturilor, în timp ce consumul gospodăriilor a scăzut, arată G4Media.

Pe de altă parte, datele indică o contracție mai profundă decât se credea la sfârșitul anului trecut. Potrivit Destasis, economia Germaniei s-a contractat cu 0,5% în trimestrul IV 2023, peste estimarea anterioară de 0,3%.
Carsten Brzeski, șeful global al departamentului macroeconomic al ING, a salutat datele, afirmând că acestea dovedesc că economia germană poate crește în continuare.

La fel cum unii copii germani și-au întrebat părinții dacă își mai amintesc o perioadă în care economia chiar creștea, prima estimare a creșterii PIB-ului în primul trimestru a fost de 0,2% în ritm trimestrial, de la -0,5% în trimestrul al patrulea, revizuit în scădere.
(…) Nu există estimări pentru componentele PIB-ului, dar, judecând după datele lunare disponibile, creșterea din primul trimestru a fost determinată în principal de sectorul construcțiilor și de exporturile nete”, a afirmat el.