Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) se va muta cu sediul lângă Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), într-o clădire cu șapte etaje care va fi construită până cel târziu la jumătatea anului 2017. Proiectul, consultat de Profit.ro și evaluat de specialiști la circa 10 milioane euro, relevă că imobilul va fi înconjurat cu un gard cu rol defensiv, dar cu aspect ”general prietenos” cu imediata vecinătate.
În noile birouri de pe Splaiul Independenței vor fi mutați 350 de angajați ai centrului de date și 1.200 de salariați din aparatul central. Vicepreședinții ANAF, care coordonează structuri diferite, și secretarul general vor avea birouri pe câte un etaj în parte, iar președintele va fi instalat la ultimul etaj, cu o suprafață de 1.000 metri pătrați, lângă sălile de ședință. Direcția Generală a Vămilor va fi instalată la etajul 2 al clădirii de birouri.
Aria construită desfășurată a imobilului, cu două subsoluri, cantină pentru 200 de persoane și parcare dotată cu spălătorie auto, va însuma 15.000 metri pătrați, terenul deja disponibil avînd 10.219 metri pătrați.
Specialiști din piața imobiliară consultați de Profit.ro au precizat că, pentru o astfel de clădire, costul de construcție variază între 400 și 600 euro pe metrul pătrat, ceea ce poate plasa valoarea investiției între 6 și 9 milioane euro.
Finanțarea va fi acoperită din bugetul de stat.
Investiția este argumentată de către autorități prin faptul că, la nivelul muncipiului București și al județului Ilfov, ANAF și structurile sale subordonate își desfășoară activitatea în locații dispersate și, în numeroare cazuri, în spații inadecvate ori insuficiente în raport cu noua structură organizatorică și importanța activității, în locații supraaglomerate și clădiri care necesită lucrări de reparații ori consolidare.
Un alt argument este că Centrul Primar de Date al ANAF, care susține întreaga infrastructură de tehnologia informației și comunicațiilor pentru Ministerul Finanțelor și Agenție, cu 200 de aplicații, inclusiv cele critice ale Trezoreriei Statului și întregului sistem de administrare a creanțelor, funcționează într-o clădire din București construită în urmă cu patru decenii și se confruntă cu dificultăți legate de limitarea spațiului și infrastructura fizică învechită.
”În cazul nerealizării noului centru de date, se pune în pericol întreg programul de dezvoltare a sistemului informatic al agenției și chiar al Ministerului Finanțelor, cu consecințe dintre cele mai grave în domeniul serviciilor pentru contribuabili, al activității Trezoreriei Statului și al activității de colectare a veniturilor bugetului general consolidat. Totodată, lipsa unui nou centru de date ar împiedica realizarea proiectului de modernizare a administrației fiscale, derulat cu Banca Mondială, din cauză că noile echipamente ce vor fi achiziționate ar trebui livrate și puse în funcțiune, etapizat, în următorii doi până la trei ani”, afirmă autoritățile într-un document oficial.
Mutarea ANAF lângă STS este argumentată prin proximitatea față de o serie de elemente de infrastructură critice care vor facilita și reduce costurile edificării unui astfel de centru de date.
Pentru construcția clădirii este nevoie și de avizul companiei Metrorex, deoarece terenul este în zona minimă de siguranță a rețelei de metrou existente, în zonă fiind stațiile Crângași, Lujerului și Petrache Poenaru.
Proiectul mai prevede că decorul peisagistic va fi proiectat ca o entitate de sine stătătoare, pentru a asigura un ambient vizual optim, la nivel cromatic vor fi folosite culori reci și netutre, derivate din gri și bej, și va fi construit un gard înalt de aproximativ doi metri, din profile metalice tratate anticoroziv și vopsite în câmp electrostatic, montate pe fundație din beton armat, având un rol defensiv, dar un aspect ”general prietenos” în legătură cu imediata vecinătate.
Parcarea va avea o capacitate de 400 de locuri, dintre care însă 300 vor fi rezervate pentru cadrele STS.
Proiectarea clădirii va fi încheiată în circa trei luni iar lucrările de execuție vor trebui finalizate în maximum 18 luni.
Proiectul de construcție a noii clădiri a fost început vineri, prin solicitarea de oferte din partea firmelor care să elaboreze studiul de fezabilitate, inclusiv devizul general al lucrării, pentru 1,5 milioane lei.