Acordul de liber schimb UE-Canada a fost semnat duminică la Bruxelles

Acordul de liber schimb UE-Canada a fost semnat duminică la Bruxelles
scris 30 oct 2016

Acordul de liber-schimb (CETA) dintre Uniunea Europeană și Canada a fost semnat, duminică, la Bruxelles, de premierul canadian Justin Trudeau și reprezentanții UE, după aproximativ șapte ani de negocieri.

Uniunea Europeană a fost reprezentată de președintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, Donald Tusk - președintele Consiliului European - și de premierul slovac Robert Fico.

Urmărește-ne și pe Google News

 “Canadienii și europenii au convingerea comună că o creștere economică reală și semnificativă presupune crearea mai multor locuri de muncă bune și bine plătite. Acordurile comerciale ca cel semnat astăzi vor ajuta în acest scop”, a declarat premierul Canadian după semnarea CETA, citat de BBC.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Acordul ar putea intra parțial în vigoare anul viitor, dacă va fi aprobat de Parlamentul European. Implementare deplină, care include un sistem controversat de protecție a investitorilor străini, ar putea dura încă mult timp și necesită acordul a circa 40 de parlamente naționale și regionale.

Potrivit Reuters, aproximativ 100 de persoane, care se opun globalizării, au protestat duminică în centrul Bruxelles-ului, față de acordul de liber-schimb.

Data stabilită inițial pentru semnarea CETA fusese 27 octombrie, dar evenimentul a fost amânat din cauza refuzului regiunii belgiene Valonia de a aproba acordul de liber-schimb. Guvernul central al Belgiei a susținut CETA, dar nu a putut să aprobe tratatul fără acordul autorităților regionale.

Valonia și-a exprimat tema că acordul va oferi prea multă putere corporațiilor, având în vedere că include un sistem care apără investitorii și le permite acestora să dea în judecată Uniunea Europeană sau statele membre în situația în care, din motive legislative, profitul lor ar putea fi diminuat. Totodată, extistă temeri că acordul ar putea afecta standardele sociale și de mediu ale Uniunii Europene.

OPEC nu a reușit să stabilească detaliile acordului de reducere a producției CITEȘTE ȘI OPEC nu a reușit să stabilească detaliile acordului de reducere a producției

Joi, premierul Charles Michelle a anunțat că autoritățile centrale și regionale din Belgia au reușit, până la urmă, să ajungă la o înțelegere privind acordul de liber-schimb . Anunțul a venit după ce summitul european care urma să aibă loc joi la Bruxelles pentru a semna CETA a fost anulat, fără a fi fixată o dată pentru o nouă reuniune.

viewscnt
Afla mai multe despre
ceta
ue
canada
acord comercial
liber schimb
tratat
tusk
juncker
trudeau
valonia