100 de companii americane vin la București pentru a prospecta piața locală, în cea mai mare misiune comercială a SUA în Europa de Sud-Est

100 de companii americane vin la București pentru a prospecta piața locală, în cea mai mare misiune comercială a SUA în Europa de Sud-Est
scris 5 oct 2017

În jur de 100 de companii americane vor fi prezente la București, în perioada 18-20 ocombrie, pentru a prospecta piața locală și a participa la un forum de afaceri, în cadrul celei mai mari misiuni comerciale pe care Departamentul pentru Comerț al SUA o organizează în Europa de Sud-Est. Din estimările organizatorilor, cel puțin tot atâtea companii românești vor lua parte la eveniment, iar multe dintre ele au deja programate întâlniri de afaceri cu firmele din SUA.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată pe Profit Insider

Trade Winds, misiunea comercială organizată de Departamentul pentru Comerț, va fi organizată, între 16-24 decembrie, pentru a zecea ediție în câteva țări din Europa de Sud-Est, precum Bulgaria, Croația, Grecia și Serbia, dar evenimentul major, forumul de afaceri, va fi organizat la București, între 18-20 octombrie, și va fi găzduit de Hotelul Hilton.

Urmărește-ne și pe Google News

Kasparov vine în premieră în România, Detalii AICI

Misiunea din România va pune în legătură companii americane și romane, în scopul creării unor parteneriate de afaceri, iar potrivit reprezentanților ambasadei SUA la București, vor fi organizate în jur de 150-200 astfel de întâlniri între firmele din SUA și cele din România.

Brexit: Marea Britanie iese din tratatul nuclear Euratom, dar curtează România și alte țări din estul UE pentru a nu pierde oportunități precum Cernavodă 3-4 CITEȘTE ȘI Brexit: Marea Britanie iese din tratatul nuclear Euratom, dar curtează România și alte țări din estul UE pentru a nu pierde oportunități precum Cernavodă 3-4

Domeniile din care provin cele aproape 100 companii americane sunt industria apărării, agricultură, inginerie și arhitectură, automobile, construcții, echipamente grele, bunuri de consum, energie, mediu, industria alimentară, industria farmaceutică și medicală, IT&C, turism și securitate.

Conform ambasadei SUA la București, un punct de atracție pentru oamenii de afacerii reprezintă faptul că România este în prezent țara cu cea mai mare creștere economică din UE, cu o industrie puternică de IT și cu acces către piețele din Balcani, Orientul Mijlociu sau din țări precum Republica Molodva, Ucraina sau Turcia.

Conform datelor organizatorilor evenimentului, volumul schimburilor comerciale dintre România și SUA a fost de aproape 3 miliarde de dolari în 2015, reprezentând peste 2 miliarde exporturi românești și puțin sub 1 miliard dolari exporturi SUA către România.

Puterea adoptă ideea fostului ministru de Justiție Iordache: Banii folosiți ilegal în campanie de partide nu mai pot fi confiscați! În schimb, subvenția partidelor poate ajunge la 0,04% din PIB CITEȘTE ȘI Puterea adoptă ideea fostului ministru de Justiție Iordache: Banii folosiți ilegal în campanie de partide nu mai pot fi confiscați! În schimb, subvenția partidelor poate ajunge la 0,04% din PIB

Serviciul comercial al SUA a recomandat participanților la misiune ca oportuniăți de export în țara noastră domeniile echipamentelor și mașinilor agricole, precum cele necesare infrastructurii de irigații, infrastructurii (canalizare și management-ul apelor reziduale), energiei regenerabile (tehnologie pentru clădirile rezidențiale sau de birouri), echipmentului medical, fiind amintite proiectele de construcție a unor noi spitale la București, Brașov și Constanța, IT și securității cibernetice (securitatea aeroportuară și de graniță).

Potrivit ambasadei SUA, numărul firmelor românești prezente la eveniment va fi cel puțin egal cu al celor americane, dar în prezent nu mai pot fi acceptate înscrieri la întâlnirile organizate de afaceri, ci doar la conferința forumului, care ar urma să fie deschis de premierul Mihai Tudose și ambasadorul SUA, Hans Klemm.

viewscnt
Afla mai multe despre
sua
misiune
comert
afaceri
companii
firme
europa sud-est
forum