Curtea de Conturi va începe un control la compania de stat Romaero, aflată într-o situație financiară gravă, în care va verifica toată activitatea societății în perioada 2012-2015, în special contractele de achiziții și actele adiționale, au declarat pentru News.ro surse din Ministerul Economiei.
Romaero, companie specializată în producerea și întreținerea avioanelor, a înregistrat în perioada 2012-2015 pierderi cumulate de 145,6 milioane lei, potrivit datelor raportate la Ministerul Finanțelor.
”Ultimul control al Curții de Conturi la Romaero a avut loc în anul 2012, pentru perioada 2009-2011. Vor verifica tot, situația, evoluția și modul de administrare a patrimoniului public și privat al statului, precum și legalitatea realizării veniturilor și a efectuării cheltuielilor la Romaero”, a precizat o sursă avizată, pentru News.ro.
CITEȘTE ȘI Romaero începe concedierea colectivă a 150 de angajați, care costă statul 5,6 milioane leiInspectorii Curții de Conturi vor verifica, de asemenea, toate actele adiționale încheiate de Romaero, situația clienților, polițele de asigurare și achizițiile făcute, mai precizează sursele citate.
De abicei, în cadrul controalelor Curșții de Conturi, cele mai multe nereguli și fraude s-au descoperit la contractele de achiziții și la gestionarea patrimoniului companiilor de stat.
Romaero are în prezent 842 de salariați, dar urmează să concedieze 150 de angajați.
Compania se află într-o situație financiară foarte gravă, fiind penalizată de tehnologia depășită și de managementul slab din ultimii 25 de ani.
Anul trecut, Romaero a înregistrat pierderi de 34 milioane lei, la o cifră de afaceri de 53,8 milioane lei.
În 2016, compania ar putea înregistra pierderi de 30 milioane lei, potrivit ultimelor estimări, urmând să revină pe profit abia în 2017 sau 2018.